A fost alertă luni după-amiază, în satul Teiș, din apropierea municipiului Târgoviște, după ce o mașină a luat foc. Flăcările s-au extins rapid și au cuprins compartimentul motor al autoturismului. Din fericire nu au existat victime.
Pompierii târgovișteni au fost mobilizați de urgență pentru stingerea incendiului. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere.
„În jurul orei 15:54 am fost solicitați să intervenim în cazul unui incendiu produs la un autoturism în localitatea Teiș. Detașamentul de Pompieri Târgoviște intervine cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD.
La fața locului incendiul s-a manifestat la nivelul compartimentului motor al autoturismului. Incendiul a fost lichidat și se acționează pentru înlăturarea efectelor negative. Nu au fost identificate victime”, a precizat IPJ Dâmbovița.

















