Performanță remarcabilă pentru o tânără din Târgoviște! Andra Marin, handbalistă la Spartac București și studentă la două facultăți, a cucerit unul dintre titlurile importante ale concursului internațional de modele Black Sea Fashion Awards, desfășurat în luna septembrie, la LOFT Mamaia.
Andra Marin s-a numărat printre cele zece finaliste ale competiției organizate de Fashion TV, iar la finalul evenimentului a fost desemnată Miss Photogenic, o distincție care i-a confirmat farmecul și potențialul în lumea modellingului.
Drumul său către concurs a început odată cu selecția realizată de Caravana Fashion TV, însă pasiunea pentru modelling nu este una de moment. Tânăra din Târgoviște cochetează cu acest domeniu încă de la o vârstă fragedă, considerându-l, în prezent, un hobby care îi oferă oportunitatea de a descoperi noi experiențe și de a-și pune în valoare calitățile.
Desfășurat sub sloganul „Frumusețea îmbunătățește lumea”, Miss Black Sea este un eveniment internațional care promovează frumusețea, emanciparea femeilor și pacea. Concursul a reunit 30 de finaliste din țările din bazinul Mării Negre, care au transmis un mesaj de pace în numele națiunilor lor.
Oportunități peste hotare, dar cu ochii pe viitorul educațional
Rezultatul obținut la Mamaia i-a adus Andrei Marin mai multe oferte pentru a-și continua cariera de model în străinătate. Cu toate acestea, tânăra a ales, cel puțin pentru moment, să rămână în România și să își concentreze atenția asupra studiilor.
Andra urmează cursurile a două facultăți: Universitatea Națională de Științe și Tehnologie Politehnica București, dar și Facultatea de Drept din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște. Decizia de a-și continua studiile demonstrează că, dincolo de succesul obținut pe podium, educația și construirea unui viitor profesional solid rămân priorități pentru ea.
Deși modelingul îi deschide porți către o carieră internațională, tânăra preferă să își ducă la bun sfârșit obiectivele academice înainte de a lua în calcul noi provocări peste hotare.

Handbalul, o altă mare pasiune a sa! Joacă în aceeași echipă cu mama sa!
Dincolo de lumea modei și de viața universitară, Andra Marin rămâne conectată la sportul care îi ocupă un loc important în viață. Ea este componentă a echipei de handbal Spartac București, formație care evoluează în Divizia A.
Povestea devine cu atât mai specială cu cât, la gruparea din Capitală, Andra o are colegă chiar pe mama sa, Elena Marin (Liță), jucătoare emblematică a fostei echipe CSU Târgoviște.
Prezența celor două în aceeași echipă reprezintă o legătură aparte între generații, unite nu doar de relația de familie, ci și de pasiunea pentru handbal. Experiența mamei și ambiția fiicei se întâlnesc astfel pe același teren, într-un sport care cere disciplină, muncă și perseverență.




















