Tragedie pe un șantier din Târgoviște! Un muncitor și-a pierdut viața după ce a căzut de pe schelă, de la etajul al treilea. A fost deschis dosar de polițiști

Publicitate

Sfârșit tragic pentru un muncitor, în vârstă de 48 de ani. Acesta și-a pierdut viața în urma unui accident de muncă produs pe un șantier din Târgoviște, vineri, 16 octombrie. Potrivit unor surse, ar fi vorba de șantierul complexului sportiv Dâmbovița Arena.

Bărbatul ar fi căzut de pe o schelă, aflată la etajul al treilea al unei clădiri. Chiar dacă echipajele medicale au intervenit la fața locului, victima s-a stins din cauza leziunilor grave suferite. Acum, anchetatorii încearcă să stabilească exact cum s-a produs tragedia și dacă au fost respectate normele de securitate și sănătate în muncă.

„La data de 16 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 48 de ani, în timp ce își desfășura activitatea pe un șantier de construcții din municipiul Târgoviște, ar fi căzut de pe o schelă aflată la etajul 3 al clădirii. În urma leziunilor suferite, din nefericire, bărbatul a decedat. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.”, a precizat IPJ Dâmbovița.

La fața locului a fost prezentă și o echipă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița, pentru efectuarea de cercetări de specialitate cu privire la evenimentul produs.

Cadavrul a fost preluat de un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Dâmbovița, în vederea efectuării necropsiei.

 

Publicitate