A fost carnagiu marți seara pe DN 65 Craiova – Pitești. Patru persoane și-au pierdut viața, iar alte trei au fost transportate în stare gravă la spital, după impactul frontal dintre două autoturisme.
Nenorocirea s-a produs după ce unul dintre șoferi s-a grăbit să depășească mașina din față și s-a izbit frontal de un autoturism care circula din sens opus. În urma teribilului accident și-au pierdut viața ambii șoferi, de 23 și 28 de ani, dar și alți doi bărbați aflați în mașini. Se pare că, vinovat pentru accidentul groaznic ar fi șoferul de 23 de ani.
Alte trei persoane, două femei și un bărbat, au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.
„Patru bărbați au fost declarați decedați de medicii Serviciului de Ambulanță Județean Olt, alte trei persoane, două femei și un bărbat, fiind transportate la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina, conștiente, cu diverse traumatisme”, au transmis polițiștii din Olt, potrivit gazetaoltului.ro.
La fața locului au acționat patru echipaje SMURD, o autospecială pentru victime multiple, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere prevăzute cu accesorii pentru descarcerare și două autospeciale pentru primă intervenție și patru echipaje de la Serviciul de Ambulanță Olt.














