A fost panică, duminică, într-un PECO din Drobeta Turnu Severin! Un șarpe de un metru și jumătate a fost găsit încolăcit chiar pe unul dintre furtunele de alimentare ale unei pompei. Atât clienții, cât și angajații benzinăriei au fost șocați să vadă „musafirul” nepoftit.
Angajații benzinăriei au solicitat intervenția jandarmilor din Mehedinți pentru a îndepărta reptila.
În această după-amiază (nr. duminică după-amiază), un echipaj al Jandarmeriei Mehedinți a fost direcționat către stația Petrom-calea Timișoarei din Drobeta Turnu Severin, după ce a fost sesizată prezența unui șarpe.
Patrula mixtă care se afla în misiune a observat un șarpe încolăcit printre cablurile de alimentare ale unei pompe de benzină, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul echipajului de intervenție pentru îndepărtarea acestuia. La adresa indicată, jandarmii au ridicat un șarpe în lungime de peste 150 cm, pe care l-au eliberat ulterior în mediul său natural”, a transmis Jandarmeria Mehedinți.