Natura s-a dezlănțuit în județul Bacău! Grindina a făcut prăpăd în două localități

Sursă foto: Meteoplus
Publicitate

Natura dezlănțuită a făcut prăpăd, luni după-amiază, în comuna Oituz, din județul Bacău. Cerul s-a rupt şi o ploaie torenţială, însoţită de grindină, a pus stăpânire pe localitatea băcăuană.

În urma fenomenelor meteo extreme, într-un interval scurt de timp, a căzut grindină în cantități foarte mari, lucru ce a dus la acoperirea părții carosabile, a grădinilor și livezilor cu gheață, afectând masiv culturile și pomii fructiferi.

O altă localitate din județul Bacău lovită puternic, astăzi, de grindină a fost Moinești.

Astăzi, meteorologii au emis avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse, vijelii şi descărcări electrice, valabile până la ora 16.00, în mai multe localități din judeţul Bacău.

Una dintre avertizări a fost valabilă până la ora 15.30 în județul Bacău, fiind vizate localitățile: Balcani, Pârjol, Zemeș, Măgirești, Solonț și Ardeoani.

O altă avertizare nowcasting Cod portocaliu a fost valabilă până ora 16.00 în localitățile Oituz, Mănăstirea Cașin, Slănic-Moldova, Târgu Trotuș, Pârgărești, Cașin, Buciumi și Bogdănești.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!