Momente de panică, în noapte de sâmbătă spre duminică, pentru o familie cu doi copii care a mers cu cortul în zona Mălăiești, județul Brașov. Membrii familiei au fost vizitați, la propriu, de un urs, atras de mirosul mâncării turiștilor, care au depozitat-o necorespunzător.
Salvarea oamenilor s-a numit câinele acestora care a reușit să alunge sălbăticiunea, până la venirea salvamontiștilor în zona cu pricina.
„În cursul nopții trecute, o familie cu doi copii, care campa cu cortul pe Valea Mălăiești, a fost vizitată de un urs atras de mâncarea depozitată necorespunzător în cort. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 01:00, când ursul a venit direct către rucsacul cu alimente, atras de mirosul acestora.

Familia avea și un câine, care a început să latre imediat ce animalul s-a apropiat, lucru care a contribuit la prevenirea unei situații mai grave. Salvatorii montani din cadrul formației Salvamont Râșnov a Serviciului Public Județean Salvamont Brașov, aflați la Mălăiești, s-au deplasat la locul incidentului, au asigurat preluarea în siguranță a persoanelor și le-au însoțit ulterior la Cabana Mălăiești, unde familia a rămas peste noapte. Menționăm faptul că persoanele nu au fost atacate de urs și nu au suferit afecțiuni medicale. Ursul s-a îndreptat spre cort doar pentru a lua mâncarea”, a transmis Salvamont Brașov.
Salvamontiștii atrag atenția tuturor persoanelor care aleg să campeze în zone montane să adopte măsuri de prevenire a riscurilor și să evite, în mod special, depozitarea alimentelor în cort.
Aceștia recomandă ca alimentele să fie păstrate în pungi separate, depozitate la o distanță de 30 – 40 de metri de cort, într-un loc mai înalt, de preferință suspendate într-un copac. Nerespectarea acestor reguli expune direct participanții la astfel de incidente, punând în pericol atât siguranța personală, cât și pe cea a altor turiști din zonă.














