Moarte suspectă la Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu! Un militar în vârstă de 43 de ani, găsit mort în pat de colegi

Publicitate

Un militar român, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit mort, în pat, la Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Acesta și-ar fi pierdut viața în urma unui stop cardiorespirator, după ce s-ar fi înecat cu un fruct.

Un echipaj SMURD C și un altul al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța s-au deplasat la fața locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru soldat. În jurul orei 17.48, medicii i-au declarat decesul caporalului. Surse din anchetă spun că militarul s-ar fi înecat cu un măr și ar fi murit sufocat. Ancheta a fost preluată de Parchetul Militar, iar cercetările continuă pentru a se afla cu exactitate cum s-a petrecut tragicul accident.

Militarul era căpitan la unitatea din Turnu Măgurele, genist și se afla în prima lui zi de muncă la baza militară din județul Constanța.

„Un gradat profesionist din cadrul Forțelor Aeriene Române a decedat, marți, 14 februarie, în Baza 57 Mihail Kogălniceanu, jud. Constanța. Caporalul clasa a II-a Marian Pascu era încadrat la Centrul 70 Geniu Pantelimon și se afla în misiune în Baza 57 Mihail Kogălniceanu.

Militarul, care se afla la odihnă, a fost găsit în patul său de colegi, în jurul orei 16.30, în stare de inconştienţă. Personalul medical al bazei i-a acordat primul ajutor, militarul fiind ulterior preluat de către un echipaj SMURD. Cu toate eforturile echipelor medicale, caporalul nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarat decedat. Cauza exactă a decesului urmează a fi stabilită după finalizarea procedurilor medico-legale.

În urma producerii decesului a fost sesizat, conform procedurilor, Parchetul Militar Constanța. Comandantul unităţii de care aparţinea militarul numit o comisie de cercetare a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Caporalul clasa a II-a Marian Paşcu avea 43 de ani, era angajat al MApN din anul 2006. Era căsătorit şi avea un copil de 12 ani. Conducerea Ministerului Apărării Naționale își exprimă profundul regret pentru această pierdere și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate”, se arată într-un comunicat MApN.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!