Ionuț Parghel
Viitoarea campioană a județului Dâmbovița la fotbal și-a aflat, ieri, adversarul pentru barajul de promovare în Liga a 3-a. După tragerea la sorți a programului, reprezentanta Dâmboviței, aflată în urna pentru regiunea 5, va juca împotriva campioanei din Dolj.
De asemenea, tot în această regiune se vor mai înfrunta Vâlcea – Teleorman și Argeș – Olt. Pentru primul loc în Dâmbovița se luptă la baionetă Recolta Gura Șuții și Gloria Cornești, echipe aflate pe primele două locuri în clasament la finalul turului. După 17 etape scurse cele două formații sunt despărțite în clasament de două puncte. Astfel, una dintre cele două formații dâmbovițene va da la baraj peste U. Craiova 1848 SA, liderul autoritar al Ligii a 4-a doljene. La finalul turului de campionat, formația olteană, antrenată de Nicolo Napoli, are maximum de puncte și pare la prima vedere un adversar aproape imposibil de învins de către vreuna dintre cele două formații de pe meleagurile autohtone. Așadar, tragerea la sorți a fost una cu ghinion pentru Dâmbovița în ceea ce privește barajul de promovare pentru Liga a 3-a. Meciurile din cadrul barajului vor avea loc pe 16 iunie (turul) și pe 23 iunie (returul). Mai mult de atât, rămâne de văzut dacă până pe 11 iunie Recolta Gura Șuții va putea obține Certificatul de Identitate Sportivă pentru a putea participa la competiție, în cazul în care va termina pe primul loc campionatul.














