Naștere spectaculoasă în satul Sicrita, comuna Râfov, județul Prahova! O tânără de doar 19 ani a născut acasă, ajutată de o vecină, care a sunat la 112. Aceasta a primit instrucțiuni de la o asistentă din cadrul Dispeceratului ISU-SAJ până la sosirea echipajelor medicale.
Cu răbdare și empatie, asistenta de la celălalt capăt al firului a oferit instrucțiuni precise: cum să țină copilul la cald, cum să-l observe, cum să pregătească momentul clampării și tăierii cordonului ombilical — un gest vital pentru siguranța bebelușului. A fost o adevărată luptă contracronometru, condusă doar prin voce, calm și profesionalism.
Medicul care a mers la caz a decis să intervină la solicitare cu o ambulanță de terapie intensivă mobilă. Tânăra de 19 ani născuse în condiții precare, sângera abundent și, din primele informații, se pare că suferă și de probleme mintale, potrivit ziarulincomod.ro.
Într-un final, mama și bebelușul au ajuns la spital în siguranță și sunt acum în afara oricărui pericol.

„Un apel la 112, venit din partea unei vecine, anunța că o tânără mamă a născut acasă, singură, fără ajutor medical. La celălalt capăt al firului, doamna asistentă din dispeceratul ISU-SAJ Prahova a preluat apelul cu voce calmă, dar hotărâtă. A adresat întrebările esențiale pentru a afla starea mamei și a nou-născutului, realizând rapid că fiecare secundă conta.
A alertat simultan un echipaj de prim ajutor SAJ (tip B2) și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă cu medic, însă a rămas în permanență alături de apelantă la telefon.
Când echipajele au ajuns la fața locului, emoțiile erau copleșitoare. Mama era epuizată, copilul fragil, iar vecina – în continuare conectată la instrucțiunile primite. Cu delicatețe și promptitudine, colegii noștri, alături de echipajul SAJ, au preluat situația: au evaluat rapid starea mamei și a bebelușului, i-au stabilizat și i-au transportat în siguranță la spital.
Totul s-a desfășurat ca un lanț al vieții perfect funcțional – de la vocea calmă din dispecerat, la mâinile ferme și pline de empatie din teren. Datorită profesionalismului și colaborării tuturor, mama și micuțul sunt acum în afara oricărui pericol.
Un exemplu emoționant de dăruire și spirit de echipă – oameni care, prin curaj, pricepere și empatie, au transformat o clipă de panică într-o poveste de viață.
Felicitări întregii echipe implicate: asistent coordonator Silvia Florentina Gaiță, dr. Diaconu Claudiu, asistent medical Gabrian Cristina, plt. adj. șef Zamfir Mădălin, plt. Mavrodin Adrian, asistent medical Popescu Daniel Nicolae și ambulanțier Ivănoaia Ovidiu”, a transmis ISU Prahova.














