Mașină răsturnată în urma unui accident îngrozitor! Trei femei au rămas încarcerate. A fost solicitată intervenția elicopterului SMURD

Publicitate

Un accident îngrozitor s-a produs, joi, între două mașini, pe raza satului Dițești, comuna Filipeștii pe Pădure, pe DJ 720 către Moreni. În urma impactului teribil, unul dintre autoturisme, în care se aflau trei femei, s-a răsturnat. Toate cele trei victime au fost găsite încarcerate de echipajele de intervenție.

Atât șoferița, cât și alte două pasagere, au fost transportate de urgență la spital. Una dintre victime a ajuns cu unitatea sanitară cu elicopterul SMURD.

Cel care a produs accidentul este un bărbat, în vârstă de 59 de ani. Acesta  a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

,,La fața locului au fost mobilizate 2 autospeciale de stingere (Garda Băicoi și Detașamentul Moreni), dotate cu module pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD (Detașamentul Câmpina), precum și alte două ambulanțe SMURD de la Detașamentul 2 Ploiești, dintre care una este cu medic (TIM). Se așteaptă și sosirea elicopterului SMURD Brașov, a transmis ISU Prahova.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

,,Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați la data de 4 septembrie a.c., cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Județean 720.

Aceștia s-au deplasat de urgență la fața locului si au constatat că un bărbat de 59 de ani ar fi condus un autoturism pe Drumul Județean 720, in afara localității Filipeștii de Pădure către Moreni și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 62 de ani.

În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducatoarei auto de 62 de ani și a două pasagere cu vârste de 16, respectiv 39 de ani.

Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite.

Traficul rutier este restricționat pe ambele direcții de deplasare, până la finalizarea intervenției pompierilor si a cercetării la fața locului”, a transmis IPJ Prahova.

Sursă foto: ISU Prahova 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!