Incendiu puternic la un spital privat din Cluj! Zeci de pacienți evacuați și planul roșu de intervenție activat

Sursă foto: ISU Cluj
Publicitate

Un incendiu puternic a izbucnit joi seara la Spitalul privat Humanitas din Cluj-Napoca. Pompierii au fost chemați să intervină la spitalul situat de pe strada Frunzișului și au decis să activeze planul roșu de intervenție. La scurt timp după ce s-a data alerta, salvatorii au scos zeci de pacienți care au fost direcționați spre alte spitale din zonă.

Câteva saloane s-au făcut scrum, iar în doar câteva minute întreaga unitate spitalicească a fost inundată cu fum. Intervenția pompierilor pentru stingerea flăcărilor a durat mai mult de o oră, iar o anchetă a fost deschisă pentru a stabili cauzele și pagubele incendiului.

În total au fost evacuați 29 pacienți, dintre care 20 de pacienți au fost transportați la alte spitale, iar 9 pacienți la domiciliu.

„Imobilul a fost inundat cu fum, astfel că am declanșat planul roșu de intervenție începând cu ora 22:44. Echipajele noastre au lichidat rapid incendiul care se manifesta cu flacără deschisă într-o zonă de garaj, cu posibilitate de propagare la etajele superioare.

Concomitent cu acțiunile de stingere, pompierii au evacuat 12 pacienți, dintre care 2 erau internați la secția ATI. Restul pacienților s-au autoevacuat cu ajutorul personalului medical. În total au fost evacuați toți cei 29 de pacienți. Dintre aceștia, 20 au fost transportați la unitățile spitalicești din Cluj-Napoca de către ambulanțele SMURD și SAJ. Ceilalți 9 au optat să meargă la propriul domiciliu. În cele din urmă, planul roșu a fost dezactivat la ora 00:25.

La misiune au luat parte patru autospeciale cu apă și spumă, două autoscări, alături de 4 ambulanțe SMURD și 7 de la Serviciul Județean de Ambulanță. O comisie va stabili cauza probabilă a incendiului în perioada următoare”, a transmis ISU Cluj, potrivit monitorulcj.ro.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!