Impact violent față-spate între două mașini, la Tărtășești! Un pasager de 23 de ani a ajuns la spital

Publicitate

Accident violent pe raza localității Tărtășești, miercuri seara! Un tânăr de 23 de ani, din Braniștea, a fost rănit după impactul față-spate dintre două mașini. Bărbatul, care era pasager într-unul dintre autoturisme a fost transportat de urgență la spital.

Vinovat pentru tamponare a fost un șofer, de 33 de ani, din comuna Gura Șuții. Cel mai probabil, acesta nu a păstrat distanța regulamentară față de vehiculul aflat în fața sa și l-a izbit în plin.

Șoferii au fost testați alcooltest, rezultatele fiind negative. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

„Miercuri seara, 4 noiembrie, în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime, pe DN 7, în comuna Tărtășești.

Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 33 ani, din comuna Gura Șuții, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 7, în localitatea Tărtășești, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani, din comuna Braniștea.

În urma impactului, un pasager, de 32 de ani, din al doilea autoturism, a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Gărzii de Intervenție Răcari, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD.

„La sosirea echipajelor au fost identificate două autoturisme implicate în eveniment și o victimă de sex masculin. Aceasta a fost asistată medical ulterior fiind transportată la spital pentru îngrijiri suplimentare. Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, a transmis ISU Dâmbovița.

Publicitate