Binele făcut împreună poate salva vieți! O demonstrează încă o dată mobilizarea impresionantă din cadrul campaniei eparhiale „Donează sânge, salvează o viață!”, desfășurată, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, în perioada 19-28 octombrie, în Protoieriile Găești, Pucioasa și Titu.
Rezultatele acestei acțiuni de solidaritate sunt remarcabile: 216 persoane au donat sânge, fiind colectați 97 de litri, din care au fost prelucrate aproximativ 500 de componente sanguine, atât de necesare pacienților internați în spitalele din județul Dâmbovița și din București.
Dincolo de cifre se află oameni care au ales să ofere o șansă la viață unor semeni aflați în suferință. Fiecare donator a contribuit la un efort colectiv prin care solidaritatea creștină s-a transformat într-un gest concret, cu impact direct asupra sistemului medical și asupra celor care au nevoie urgentă de sânge.

Campania, devenită o tradiție a Arhiepiscopiei Târgoviștei, se desfășoară de peste un deceniu și reprezintă o expresie a implicării Bisericii în sprijinirea comunității și a persoanelor aflate în situații dificile.
Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Dâmbovița au transmis mulțumiri preoților și credincioșilor care răspund, an de an, acestui apel umanitar, subliniind totodată efortul celor care au ales să doneze în pofida dificultăților de acces generate de lucrările de șantier din zona instituției.
„Mulțumim tuturor, preoți și credincioși care răspund apelului nostru în fiecare an de mai bine de 10 ani de când se desfășoară această acțiune atât de dragă nouă și cu atât de mult folos. Ne cerem scuze pentru toate neajunsurile create de șantierul care limitează accesul în Centrul de Transfuzie și suntem cu atât mai mult recunoscători celor care aleg să facă Binele sacrificând timpul și propriul confort pentru un scop înalt!”, au transmis reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Dâmbovița.



















