Luca Gabriel Puiu
Echipa națională de fotbal a României se pregătește pentru ultimele două meciuri rămase din aceasta stagiune a Ligii Națiunilor. Printre cei 27 de fotbaliști aflați pe lista convocărilor preliminare se regăsesc și trei fotbaliști dâmbovițeni: Ionuț Radu – portar, Florin Tănase și Valentin Mihăilă – atacanți.
Ionuț Radu, șansa de a confirma între buturile naționalei
Ionuț Radu este unul dintre cei trei portari selecționați pentru meciurile rămase, contra Poloniei și Bosniei și Herțegovina, alături de Otto Hindrich și Valentin Cojocaru.
Acesta a fost prezent și la primele patru meciuri ale competiției, în septembrie, însă performanța lui a lăsat de dorit, drept urmare a fost titular în numai două dintre ele.
Totuși, a continuat să fie portarul de bază al formației spaniole Celta Vigo, unde s-a descurcat de minune, continuând să obțină tot mai multă experiență în La Liga. Meciurile în care apără poarta Celtei Vigo reprezintă cel mai bun mod prin care Radu poate demonstra că își merită locul în naționala României.
Florin Tănase, un plus de experiență pentru ofensiva tricoloră
Florin Tănase se află și el pe lista preliminară a jucătorilor chemați de către selecționerul Gheorghe Hagi pentru a-și reprezenta țara în Liga Națiunilor.
Transferat de la FCSB la Omonia Nicosia la începutul lui septembrie, acesta nu a reușit să se impună ca titular în echipă, însă servește rolul unei substituții importante pentru formația cipriotă, putând să joace atât ofensiv, ca atacant, cât și mijlocaș central sau ofensiv, în funcție de nevoile echipei.
Aceleași calități le va aduce și tricolorilor, reprezentând astfel o posibilă alternativă lui Ianis Hagi sau lui Vlad Dragomir.
Valentin Mihăilă, un nume important al fotbalului dâmbovițean
Ultimul fotbalist dâmbovițean aflat pe lista preliminară este Valentin Mihăilă, care evoluează în prezent pentru formația turcă Caykur Rizespor, unde a reușit să se impună ca un jucător cheie.
Acesta este un jucător extrem de tehnic, petrecând numai puțin de cinci ani în fotbalul italian, îmbrăcând în numeroase meciuri tricoului echipei Parma. Acolo a fost o extremă importantă, care a ajutat clubul să obțină promovarea în Serie A, la sfârșitul sezonului 2023/2024.
Prezența celor trei fotbaliști dâmbovițeni pe lista preliminară reprezintă un motiv de mândrie pentru fotbalul dâmbovițean, care încă demonstrează că acesta poate produce în continuare jucători demni de fotbalul internațional.
Programul tricolorilor în luna noiembrie în Liga Națiunilor
-sâmbătă, 14 noiembrie, ora 21:45: România – Polonia
-marți, 17 noiembrie, ora 21:45: Bosnia-Herțegovina – România
Lista convocărilor preliminare pentru ultimele două meciuri din Liga Națiunilor
Ionuț Radu (Celta Vigo | Spania, 11/0), Otto Hindrich (Legia Varșovia | Polonia, 4/0), Valentin Cojocaru (Pogon Szczecin | Polonia, 0/0) – portari; Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 41/2), Andrei Coubiș (Lincoln City | Anglia, 7/0), Tony Strata (Vitória Guimarães | Portugalia, 2/0), Radu Drăgușin (Fiorentina | Italia, 32/1), Virgil Ghiță (Hannover 96 | Germania, 12/1), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 6/0), Matei Ilie (Kasımpaşa | Turcia, 4/0), Andrei Burcă (Yunnan Yukun | China, 47/1), Lisav Eissat (Bristol City, 6/0), Andrei Borza (Çorum | Turcia, 3/0) – fundași; Răzvan Marin (AEK Atena | Grecia, 78/12), Marius Marin (Al Nasr | EAU, 36/0), Nicolae Stanciu (Dalian Yingbo | China, 90/15), Marius Corbu (Ferencváros | Ungaria, 0/0), Vlad Dragomir (Pafos | Cipru, 11/0) – mijlocași; Ianis Hagi (Alanyaspor | Turcia, 57/8), Dennis Man (PSV | Țările de Jos, 48/12), Darius Olaru (Union Saint-Gilloise | Belgia, 30/0), Florinel Coman (Al-Gharafa | Qatar, 22/3), Daniel Bîrligea (Frosinone | Italia, 11/3), Florin Tănase (Omonia | Cipru, 30/5), Valentin Mihăilă (Çaykur Rizespor | Turcia, 40/5), Ianis Stoica (Estrela Amadora | Portugalia, 0/0) și Rareș Ilie (Mantova | Italia, 0/0) – atacanți.

















