Implementat de Consiliul Județean Ilfov, prin Biroul Protecția Animalelor, în colaborare cu Asociaţia Clubul Câinilor Utilitari, proiectul „HAM grijă de tine” se adresează pacienților din spitalele ilfovene.
Se presupune că ședințele de terapie cu căței le vor aduce pacienților beneficii fizice şi emoţionale şi le vor accelera procesul de vindecare.
Câinii de terapie vor merge periodic la pacienţii de la Spitalul Judeţean Ilfov, Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Buftea şi Spitalul de Psihiatrie “Eftimie Diamandescu”. O şedinţă de terapie asistată de animale durează în medie o oră. Câinii sunt special antrenaţi şi evaluaţi des. Mulţi dintre câinii folosiţi pentru terapie sunt salvaţi de pe străzi.
„Ham grijă de tine – câini de terapie în spitalele din Ilfov. Împreună cu Asociația Clubul Câinilor Utilitari, demarăm un proiect inedit pentru România. O premieră, la nivel de instituții publice. Suntem primul consiliu județean care face așa ceva. Concret, pacienții din spitalele ilfovene vor face ședințe de terapie cu câini”, au anunțat reprezentanții Biroului Protecția Animalelor din cadrul CJ Ilfov.
Luciana Manole, psiholog la Clubul Câinilor Utilitari, a declarat: „Terapia Asistată de Animale (TAA) reduce stresul și anxietatea, îmbunătățește starea de spirit, crește stima de sine, îmbunătățește abilitățile sociale (comunicare, empatie), reduce sentimentul de izolare, ne ajută să ne concentrăm mai bine și, evident, înseamnă acceptare și iubire necondiționate. Vorbim numai de beneficii și ne bucurăm enorm să vedem că statul începe să facă mai mult. Ne dorim ca acest proiect să devină un exemplu de bune practici”.
Hilde Tudora, șef Birou Protecția Animalelor, spune că proiectul a fost preluat de peste hotare. „Recent, s-a implementat ceva similar în Spania, la nivel de sistem public. Există și în Marea Britanie, în Statele Unite ale Americii. În multe state, câinii de terapie sunt deja parte integrantă a tratamentului medical. Nu trebuie să ne fie rușine să ne uităm la alții cum fac și să preluăm și noi. E ceva complet normal. Toată lumea a primit această idee cu entuziasm, nu e nicio implicare financiară. Practic, nu ne costă nimic să facem bine”.