Greva profesorilor continuă! Sorin Ion, secretat de stat: “Ne concentrăm pe soluţii. Încheierea situaţiilor la elevii de clasa a XII-a este prioritară”

Publicitate

Greva profesorilor continuă, nemulțumirile există în continuare de ambele părți, și ale cadrelor didactice îndreptățite la măsuri de proteste și la cereri salariale mai mari, dar și de partea părinților sau aparținătorilor celor 3 milioane de elevi din anii terminali și care nu știu nimic despre susținerea examenelor naționale de admitere la liceu sau de Bacalaureat.

Subiectul este într-o continuă dinamică, dar toată lumea este cu ochii pe cei numiți generic decidenții politici. Cineva trebuie să găsească o cale de dialog cu dascălii, însă acest cineva nu apare și tensiunile cresc de ambele părți.

Profesorul dâmbovițean Sorin Ion, fost inspector școlar general la ISJ Dâmbovița, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat în această dimineață la  emisiunea Apel Matinal de la Radio România Actualităţi, moderată de Cătălin Cîrnu: „În acest moment, la Ministerul Educaţiei ne concentrăm pe soluţii – să le spunem – administrative, pentru că mai sunt şase zile până la primele probe din cadrul examenului de Bacalaureat, vorbim de probele de competenţe. Din punctul nostru de vedere, încheierea situaţiilor la elevii de clasa a XII-a este prioritară.

De altfel, în cursul zilei de astăzi am programat o întâlnire cu reprezentanţi ai elevilor, ai părinţilor, ai sindicatelor, pentru a putea găsi împreună cele mai bune soluţii. Fiecare zi în care nu se desfăşoară cursuri înseamnă creşterea exponenţială a riscului de a nu putea derula examenele naţionale în calendarele stabilite. Prin urmare, orice scenariu este posibil în acest moment, inclusiv scenariul de a modifica aceste termene”.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!