Finul unui primar a omorât un om pe stradă și a fugit de la locul accidentului! L-a spulberat cu bolidul în timp ce se întorcea de la o petrecere

Publicitate

Finul unui primar din județul Gorj a făcut-o lată în noaptea de vineri spre sâmbătă! După ce a lovit mortal un bărbat de 62 de ani a fugit de la locul accidentului.

A doua zi, sfătuit de apropiați, șoferul în vârstă de 37 de ani s-a predat polițiștilor. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore. Se pare că, în momentul când a făcut accidentul bărbatul era beat. Mai mult de atât, mașina nu era a sa, ci a nașului său.

Șoferul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge. Acesta este acuzat pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului. Mașina implicată în accident a fost găsită în curtea primarului, unde l-a rândul său și el a trebuit să dea declarații polițiștilor pentru cele întâmplate. Accidentul a avut loc în comuna Slivești, din județul Gorj.

„Mi-a spus foarte speriat că el crede că a dat peste ceva. Eu am zis: Ce, ceva? Nu văzui, dar eu dădui peste ceva. Nu ştiu ce să fac, mi-a zis. Bine, gândeşte-te! Şi eu am intrat în casă. Nu m-am gândit nicio clipă că a lovit un om. Nici el nu ştia”, a precizat primarul comunei Slivești.

Bărbatul de 37 de ani se întorcea acasă dintr-un alt sat, unde fusese la o petrecere cu prietenii.

„La data de 14 ianuarie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 673 comuna Slivilești.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că victima accidentului este un bărbat de 62 de ani, din comuna Slivilești care se afla în stare de inconștiență.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul, în timp ce se deplasa pe DJ 673 Șiacu, calitate de pieton, în condiții ce urmează a fi stabilite în urma efectuării cercetărilor, a fost acroșat de un autoturism, care după producerea evenimentului a părăsit locul faptei, fără încuviințarea organelor de poliție.

În urma evenimentului rutier bărbatul de 62 de ani a decedat, fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei.

Polițiștii efectuează cercetări pentru depistarea autorului și stabilirea cu exactitate a cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului”, se arată într-un comunicat IPJ Gorj, potrivit gorjonline.ro. 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!