Elevii sunt nevoiți să poarte în continuare mască la orele de sport în sală. Ministerul Sănătății contrazice OMS

Publicitate

Elevii vor trebui să poarte în continuare mască la orele de sport în sală. Ministerul Sănătății a trimis o adresă ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, în care susține ferm că la orele de educație fizică în sală trebuie ca elevii să poarte acest accesoriu.

În răspunsul oficial formulat la solicitările ministrului Educației, secretarul de stat din Sănătate Andreea Moldovan a transmis că se menține restricțiile și că “NU se pot face ore de sport în sală fără mască, fără risc de infectare”, fără a face referire expresă însă la educația fizică în aer liber, potrivit Edupedu.ro.  

Decizia contrazice recomandările Organizației Mondiale a Sănătății care precizează că în timpul exercițiilor fizice nu ar trebui purtată masca de protecție. Acest răspuns vine ca urmare a solicitărilor făcute atât de minister, cât și de Federația Asociaților de Părinți și de sindicatele din învățământ ca la orele de sport elevii să fie obligați să poarte mască.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a precizat că va continua, pe baza solicitărilor primite, demersurile în acest sens.

“Îmi place să cred că pune cineva această creștere (nr. ratei de infectare) pe seama orelor de sport sau a școlii în general”, a spus ministrul.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!