Elena Udrea a fugit din țară după condamnarea definitivă! Ar putea fi dată în urmărire internațională

3
Publicitate

Elena Udrea a fost condamnată la închisoare cu executare pentru 6 ani pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu. Hotărârea este definitivă, atât ea, cât și ceilalți inculpați fiind cercetați în dosarul “Gala Bute”. Astfel, la închisoare va ajunge inclusiv fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, cu o condamnare de cinci ani, precum şi Tudor Breazu (administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea), care a primit 3 ani cu executare. Ceilalţi inculpaţi au pedepse cu suspendare, scrie dcnews.ro.

În momentul în care polițiștii s-au dus la adresa Elenei Udrea, nu a fost nimeni care să le deschidă ușa. Aceasta nu se afla la nicio adresă, iar surse spun că aceasta ar fi părăsit România, cu mașina, în dimineața zilei de joi, potrivit sursei citate.

Totodată, Elena Udrea a fost dată în urmărire generală, așa cum apare pe site-ul poliției:

“Împotriva numitei Udrea Elena – Gabriela a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 44 din 05.06.2018 de către Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, fiind condamnată la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu”, transmite Poliţia Română.

De asemenea, dacă în 24 de ore Elena Udrea nu se va preda la cea mai apropiată secţie de poliţie, va fi dată în urmărire internaţională, scrie dcnews.ro.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!