Două persoane, printre care și un copilaș de 2 ani, rănite grav într-un accident cumplit! Microbuzul în care se aflau s-a răsturnat, șoferița avea alte preocupări la volan

Publicitate

Au ajuns la spital după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat! Este vorba de un copilaș de 2 ani și de un tânăr de 18 ani. Ambii au ajuns la spital după ce au fost răniți.

Autovehicul era condus de o șoferiță, de 27 de ani, care se pare ar fi avut alte preocupări la volan. Copilașul rănit era chiar fiul femeii. Micuțul a suferit mai multe contuzii, iar tânărul de 18 ani a suferit un traumatism toracic posterior și un traumatism de membru superior.

Accidentul teribil s-a consumat, joi seara, pe DN 1, la km 297 + 500 metri, în zona Veștem, județul Sibiu.

„Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un microbuz de transport marfă pe DN 1, o femeie în vârstă de 27 de ani, din Roșia, pe fondul altor preocupări la volan, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat pe carosabil.

În urma accidentului, un minor în vârstă de 2 ani, fiul conducătoarei auto, precum și un tânăr în vârstă de 18 ani, tot din Roșia, pasageri în microbuz, au suferit vătămări corporale. Copilașul a suferit mai multe contuzii, fiind dus de SMURD la Luther, iar tânărul de 18 ani a suferit un traumatism toracic posterior și un traumatism de membru superior, fiind dus cu ambulanța la UPU.

În momentul producerii accidentului, microbuzul nu transporta niciun fel de marfă. În continuare, sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, a precizat IPJ Sibiu.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!