După-amiaza de marți a fost una teribilă pentru două femei! Acestea au fost implicate într-un accident violent pe Autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 17.
În urma coliziunii dintre trei autoturisme, cele două femei, de 39 și 63 de ani, au fost transportate de urgență la spitale din București pentru îngrijiri medicale. Totodată, echipajele medicale au asistat la fața locului un bărbat în vârstă de 67 de ani și o femeie de 62 de ani, care au refuzat transportul la spital.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă și două ambulanțe SABIF.
„Două femei au fost transportate la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această după-amiază, pe A1 București-Pitești. Evenimentul s-a produs la km 17, pe sensul de mers spre capitală, fiind implicate trei autoturisme.
Cele două femei au fost transportate la spitale din capitală. Echipajele medicale au asistat la fața locului alte două persoane care au refuzat transportul la spital. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări”, a transmis ISU Giurgiu.