Descoperire macabră în Munții Maramureșului! „Se afla într-o stare avansată de descompunere”. Un cioban a anunțat autoritățile

Publicitate

Cadavrul unui bărbat a fost descoperit, sâmbătă, în Munții Maramureșului! Acesta se afla în stare avansată de descompune și a fost observat de un cioban în albia unui râu.

Salvamontiştii a anunțat că zona în care a fost găsit bărbatul mort este situată în apropierea unei rute care este frecvent folosită de cetăţenii ucraineni care trec graniţa în România, prin munţi.

„Salvamont Maramureș, structură profesionistă de salvare montană a Consiliului Județean Maramureș, a fost solicitată de urgență în Munții Maramureșului, după ce un cioban a alertat autoritățile prin 112. Acesta a descoperit trupul unui bărbat în albia unui râu, în apropierea unei stâne.

Echipa de prim răspuns a Salvamont Maramureș s-a deplasat la fața locului împreună cu Poliția Națională. Ciobanul a precizat că trupul se afla într-o stare avansată de descompunere, sugerând că se afla în zonă de mai mult timp.

Zona în care a fost făcută descoperirea este cunoscută ca fiind o rută frecvent utilizată de cetățeni ucraineni care încearcă să fugă din calea războiului. În ultimii trei ani, în aceeași zonă au mai fost găsite trupuri ale unor cetățeni ucraineni care nu au reușit să supraviețuiască condițiilor extreme din munți”, a transmis Salvamont Maramureș.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!