DÂMBOVIŢA: “Rechin”, prins şi amendat de poliţişti

Publicitate

Un bărbat de 55 de ani, din Hulubești, a fost depistat de poliţişti în timp ce efectua transport de persoane fără a fi autorizat în acest sens. Acesta a fost sancționat contravențional în conformitate cu prevederile Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, fiind dispusă măsura complementară a suspendării dreptului de utilizare a autoturismului pentru o perioadă de 6 luni.

Poliţiştii dâmboviţeni au reţinut 27 de permise într-o singură zi

Pe 11 aprilie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au acționat pe raza municipiului Târgoviște și pe principalele drumuri naționale ce tranzitează județul Dâmbovița, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În cadrul acțiunii, polițiștii au constatat două infracțiuni și au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 34.780 de lei. Din totalul amenzilor, 27 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 7 pentru neportul centurii de siguranță, una pentru încălcarea regulilor privind efectuarea manevrei de depășire, restul fiind pentru alte abateri. Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 27 de permise de conducere, dintre care 4 pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 de km/h și unul pentru consum de alcool.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!