Un tânăr în vârstă de 31 de ani, din Braniștea, a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate, la Hagioaica. Sosiți la fața locului, polițiștii i-au solicitat i-au solicitat prelevarea de probe biologice, întrucât mirosea a băutură, însă acesta refuzat.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că cel în cauză nici măcar nu are permis de conducere. Tot mai mulți dâmbovițeni încalcă regulile de circulație, dovadă fiind numărul foarte mare de amenzi acordate lună de lună. Cel mai îngrijorător este faptul că se înmulțesc numărul celor care se urcă băuți la volan și a celor care conduc fără permis.