Un nou erou în lupta pentru combaterea traficului de substanțe interzise și-a făcut prezența în județul Dâmbovița. Este vorba de Fad, câinele de serviciu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean aflat la început de drum, dar deja cu rezultate remarcabile. Prima sa captură de la încadrarea în serviciu nu este doar o reușită punctuală, ci un semnal clar al eficienței echipelor chinotehnice în lupta împotriva fenomenului drogurilor.
Fad este un exemplar canin din rasa ciobănesc german, în vârstă de 4 ani, specializat în detectarea substanțelor stupefiante, după absolvirea unui program riguros de formare și specializare.
Momentul decisiv a avut loc cu ocazia unei percheziții domiciliare, unde instinctul și antrenamentul lui Fad au făcut diferența. Câinele de serviciu a semnalat prompt prezența unei substanțe suspecte, ascunsă într-un recipient din sticlă transparentă. Indicația sa s-a dovedit corectă, confirmând încă o dată rolul esențial al acestor câini în identificarea substanțelor ilegale.

„La data de 21 aprilie a.c., în cadrul unei activități operative desfășurate pentru combaterea traficului de substanțe interzise, câinele de serviciu Fad a descoperit prima sa captură de la încadrarea în serviciu.
Din luna noiembrie 2025, acesta formează o echipă cu colega noastră, Larisa, împreună contribuind activ la misiunile operative ale unității. Cu ocazia unei percheziții domiciliare, câinele de serviciu Fad a semnalat prezența unei substanțe suspecte, depozitată într-un recipient din sticlă transparentă.
Rezultatul obținut marchează un moment important în activitatea operativă a echipei chinotehnice, evidențiind eficiența pregătirii și cooperării dintre conductor și câinele de serviciu. Felicităm echipa pentru profesionalism și implicare!”, a precizat IPJ Dâmbovița.
























