Meteorologii au emis marți o avertizare de cod galben de ninsori pentru sudul țării, valabilă până joi de dimineață.
Potrivit unei informări furnizate de ANM, în numai puțin de 14 județe, vor predomina intensificări ale vântului și precipitații sub formă de ninsoare. Județele vizate de aceste fenomene sunt Dâmbovița, Călărași, Buzău, Giurgiu, Prahova, Teleorman, Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj, Argeș, Mehedinți, Caraș-Severin, dar și municipiul București.
Miercuri și joi vremea va fi deosebit de rece, iar în anumite zone se va depune un strat de zăpadă.
Codul galben intră în vigoare miercuri la ora 03.00 și este valabil până joi, la ora 06.00. În acest interval, în Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în zona Munților Banatului, în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, începând din a doua parte a nopții de marți spre miercuri (9/10 martie) și până în dimineața zilei de joi (11 martie), temporar vor fi mai ales ninsori însemnate cantitativ (20…30l/mp) și se va depune strat de zăpadă, local consistent.
De asemenea, o altă atenționare meteorologică fără cod intră în vigoare marți, la ora 23.00, și este valabilă până joi la oar 11.000. Aceasta vizează Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Banatului și zona Carpaților Meridionali și de Curbură.
Aici vor predomina ninsorile, iar în extremitatea de sud și în sud-est, în noaptea de marți spre miercuri (9/10 martie) și în prima parte a zilei de miercuri (10 martie) precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ploaie. Izolat se va forma polei și ghețuș.
Ninsori, în general slabe cantitativ, se vor semnala local și în Transilvania, Moldova și în restul zonei montane. Vântul va prezenta intensificări în regiunile sudice și sud-estice , precum și la munte, cu viteze în general de 45…55 km/h, temporar viscolind și amplificând senzația de frig.
















