Ciocnire fatală într-un sens giratoriu! Un șofer de 70 de ani și-a pierdut viața, iar o pasageră a fost transportată de urgență la spital

Publicitate

Un șofer, de 70 de ani, și-a pierdut viața, luni seara, într-un accident cumplit. Decesul bărbatului s-a produs în urma ciocnirii violente dintre două mașini într-un sens giratoriu. Totodată, în urma impactului, o pasageră, de 61 de ani, a fost rănită, fiind transportată de urgență la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Accidentul teribil a avut loc în localitatea Baloteşti, pe DN1+DJ200B – Lahovari. De asemenea, al doilea șofer, în vârstă de 46 de ani, a fost testat pentru consumul de droguri și alcool, ambele rezultate fiind negative. Potrivit polițiștilor, acesta este vinovat pentru producerea accidentului, după de nu ar fi acordat prioritate.

,,Din primele verificări efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Ilfov, s-a constatat faptul că o mașină condusă de un bărbat în vârstă de 46 de ani nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus de un bărbat de 70 de ani, la intrarea într-un sens giratoriu.

În urma accidentului, șoferul în vârstă de 70 de ani a murit, iar o pasageră de 61 de ani a fost rănită, ea fiind transportată la o unitate spitalicească, pentru îngrijiri medicale.

În cauză, polițistii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmărirea penală fiind sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea”, au precizat polițiștii ilfoveni.

Sursă foto: Facebook Info Trafic Bucuresti și Ilfov 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!