Caz halucinant într-o comună din România! Un bărbat de 65 de ani și-a pierdut viața, după ce a confundat sticla de bere cu sticla în care se afla benzină pentru drujbă. După ce a consumat combustibilul, bărbatul a decedat la scurt timp. Cadrele medicale ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului, acestea fiind nevoite să constate decesul.
Halucinantul caz s-a petrecut, miercuri, în comuna Dochia, din județul Neamț. Cel care a anunțat autoritățile în acest caz a fost ginerele bărbatului.
„La data de 15 martie a.c., în jurul orei 16:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați prin apel de urgență, de către un bărbat de 39 de ani, din Dochia, cu privire la faptul că socrul său, din localitatea Dochia, a ingerat accidental benzină și a decedat.
Cu ocazia deplasării la fața locului a fost identificat un bărbat, de 65 de ani, din Dochia, care nu prezenta urme de violență, cadrele medicale declarând decesul acestuia”, a transmis IPJ Neamț, potrivit stiri-neamt.ro
Corpul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.