Profesorii au respins și ultima ofertă a Guvernului și continuă greva! Potrivit edupedu.ro, reprezentanții sindicatelor au confirmat că, pe baza unui referendum făcut cu membrii de sindicat aflați în grevă, cele două federații au decis să respingă ultima propunere a Executivului.
Aceasta a fost făcută vineri, când peste 12 mii de cadre didactice și personal auxiliar au participat la un protest și marș de amploare în București, ofertă prin care angajații ar fi urmat să primească câte 1.500 lei net în luna octombrie și o creștere salarială cu 45% din diferența dintre salariul actual și cel din viitoarea grilă inclusă în viitoarea legea a salarizării.
Consiliile naționale ale liderilor celor două federații sindicale din învățământul preuniversitar – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” – urmerază, potrivit surselor edupedu.ro, să aibă în această seară o ședință comună.
În plină criză a educației, guvernul a amânat rotativa, însă duminică, 11 iunie, are loc o ședință a executivului de la ora 10 și, după ea, un briefing de presă. La briefing vor participa Ministrul Educației, Ligia Deca, și purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Potrivit surselor edupedu.ro, pentru a doua oară ignorând respingerea cadrelor didactice, „Guvernul va adopta ofertele pentru profesori, chiar dacă ei le-au refuzat”.
Vă reamintim că, pe 1 iunie, Guvernul a adoptat prin OUG majorarea cu 585 de lei pentru profesori și 250 lei pentru nedidactic a salariilor, ofertă respinsă cu o seară înainte.
Apoi Guvernul a adoptat o declarație, deși inițial anunțase un memorandum, cu nicio valoare juridică, în care apar mai multe măsuri ale Guvernului din ultimii doi ani, precum și două referiri la cerințele pe care sindicatele din Învățământ și prin ele angajații din școli și profesorii le-au avut în perioada grevei generale.
„Ministra Educației, Ligia Deca, a mințit public, de la pupitrul Guvernului, că documentul este un act normativ, conform cerinței sindicatelor”, arată edupedu.ro.














