Publicitate
Acasă Blog Pagina 14

Bicicleta dispăruse, dar speranța lui nu! Polițiștii i-au făcut unui băiețel o bucurie de neuitat. „Pentru un copil, înseamnă o lume întreagă”

0

O bicicletă poate părea un lucru obișnuit pentru un adult. Pentru un copil, însă, poate însemna libertate, joacă și o lume întreagă. Un băiețel din Malu Mare, județul Dolj, a rămas fără bicicleta sa, după ce îi fusese furată, dar a avut încredere că oamenii legii îl pot ajuta. Iar polițiștii doljeni nu l-au dezamăgit.

Cu „inima grea”, micuțul și-a rugat mama să meargă la Poliție și să ceară ajutor pentru a-și recupera bicicleta dispărută. Mama copilului a depus o sesizare, iar polițiștii au început imediat căutările. În urma verificărilor, oamenii legii au reușit să identifice bicicleta și să o recupereze.

Dar povestea nu s-a încheiat aici. Polițiștii l-au chemat pe băiețel pentru a-i înmâna personal bicicleta pe care o credea pierdută. Revederea cu lucrul său drag a fost un moment încărcat de emoție, iar bucuria copilului a fost, poate, cea mai frumoasă „mulțumire” pentru munca depusă de oamenii legii.

Momentul a fost surprins de reprezentanții IPJ Dolj, care au transmis că, în astfel de situații, nu sunt necesare prea multe explicații.

„Sunt lucruri care, pentru noi, par mici… dar care, pentru un copil, înseamnă o lume întreagă. Unui băiețel din Malu Mare i-a dispărut bicicleta. Cu inima grea, și-a rugat mama să meargă la Poliție și să ceară ajutor.

Polițiștii au ascultat, au căutat și au găsit-o. Iar apoi, l-au chemat pe micuț să i-o înapoieze. Și nu au fost necesare multe cuvinte…pentru că bucuria din ochii lui a spus tot”, a precizat IPJ Dolj.

Povestea băiețelului din Malu Mare este una simplă, dar cu un mesaj puternic: uneori, un gest care pare mic pentru un adult poate însemna enorm pentru un copil.

A încercat să păcălească polițiștii dâmbovițeni cu un permis fals! Tânăr din Capitală, cercetat penal pentru trei infracțiuni după ce a fost tras pe dreapta

0

A crezut că un permis fals îl poate scăpa de probleme, dar verificarea polițiștilor i-a spulberat planul. Un tânăr de 31 de ani, din București, a fost oprit în trafic, în Dâmbovița, iar documentul prezentat oamenilor legii s-a dovedit a fi necorespunzător. Documentul prezentat polițiștilor figura ca fiind emis în județul Giurgiu.

Bucureșteanul a fost tras pe dreapta de polițiștii dâmbovițeni sâmbătă seara, pe DC 69, pe raza comunei Costeștii din Vale. În urma celor constatate, polițiștii au întocmit dosar penal, cercetările vizând trei infracțiuni: conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

„La data de 15 august, în jurul orei 20:10, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Mătăsaru au oprit pentru control, pe DC 69, în comuna Costeștii din Vale, un autoturism condus de un bărbat, de 31 de ani, din municipiul București.

La solicitarea polițiștilor de a prezenta documentele, șoferul le-ar fi înmânat un permis de conducere emis de autoritățile din județul Giurgiu.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că acesta nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar documentul prezentat ar fi fals”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Fără scăpare! Moarte cumplită pentru un turist! Bărbatul și-a pierdut viața după ce s-a prăbușit 200 de metri în gol, într-o râpă din Munții Făgăraș

0

Tragedie pe munte în weekend! Un turist și-a pierdut viața după ce s-a prăbușit 200 metri în gol, într-o râpă, la sfârșitul săptămânii trecute. Tragedia s-a consumat într-o zonă extrem de dificilă, între Vârful Viștea Mare și Iezerul Triunghiular, din Munții Făgăraș. Zeci de salvamontiști au fost mobilizați pentru intervenție, iar la fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD. Bărbatul avea 55 de ani și era din Târgu Mureș.

„Serviciul Public Județean Salvamont Argeș a intervenit în zona Vf. Viștea Mare pentru recuperarea unui turist care a căzut aproximativ 200 de metri. Din păcate, în urma căderii, victima a decedat.

Salvamont Argeș a mobilizat întreg personalul disponibil, inclusiv salvatorii aflați la domiciliu, în zona Stâna lui Burnei, pentru a asigura intervenția terestră, în cazul în care elicopterul SMURD din POA Târgu Mureș nu ar fi putut efectua intervenția.

La fața locului a fost troliat personal medical care a constatat decesul. Intervenția s-a desfășurat în condiții dificile, într-o zonă de mare altitudine și teren accidentat, persoana decedată a fost extrasă de elicopterul SMURD și transportată la Victoria unde va fi preluată de IML”. a transmis Salvamont Argeș.

În urma incidentului de pe munte, polițiștii argeșeni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

„Duminică, 16 august, polițiștii și salvamontiștii din Argeș au fost sesizați cu privire la faptul că pe un traseu montan din județul Argeș, în Munții Făgăraș, o persoană aflată în drumeție ar fi căzut într-o râpă. În urma căderii, persoana ar fi suferit leziuni, în urma cărora a survenit decesul, trupul neînsuflețit urmând a fi extras cu sprijinul reprezentanților Salvamont Argeș și al unui elicopter”, a precizat IPJ Argeș.

Duminică neagră pe litoralul românesc! Doi frați, de 17 și 19 ani, au murit înecați în mare, în stațiunea Olimp

0

Tragedie cumplită pe litoralul românesc, în după-amiaza zilei de duminică, 16 august. Doi frați, în vârstă de 17 și 19 ani, originari din Vaslui, și-au pierdut viața în apele mării, în stațiunea Olimp. Salvamarii și scafandrii ISU Dobrogea au dus o luptă contracronometru pentru a-i găsi și aduce la mal, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare, medicii nu au mai putut face nimic pentru cei doi tineri.

Marea a făcut din nou victime, într-o zi în care steagul roșu era arborat pe plajele din sudul litoralului, semnalul care interzice intrarea în apă din cauza condițiilor extrem de periculoase. Valurile mari și curenții puternici au transformat o baie în mare într-o tragedie care a lăsat în urmă o familie distrusă.

Alerta s-a dat prin 112, după ce cei doi tineri au fost dați dispăruți în mare. Salvatorii ISU Dobrogea au mobilizat rapid forțe importante pentru operațiunea de căutare: zece scafandri, trei autospeciale de intervenție, o ambulanță și o ambarcațiune RIB, alături de salvamari și colegi veniți în sprijin din alte județe.

Primul dintre frați a fost găsit înainte ca întreaga operațiune să fie finalizată. Cel de-al doilea a fost descoperit ulterior de scafandri, împreună cu salvamarii. Cei doi tineri ar fi murit sub privirile surorii lor, care a rămas neputincioasă în acele momente dramatice.

Misiunea a fost însă extrem de dificilă. Marea era agitată, cu valuri de aproximativ doi metri, iar intervenția din larg a fost îngreunată chiar din primele momente.

Marea este foarte, foarte agitată. Mare de gradul 2 spre 3, cel puțin în această zonă”, a explicat Marian Ciulei, șeful scafandrilor de la ISU Dobrogea, citat de Ziua de Constanța.

Potrivit acestuia, echipajele au întâmpinat dificultăți inclusiv la ieșirea cu ambarcațiunea de la mal către larg, din cauza valurilor puternice. Căutările au fost efectuate atât în zona mai îndepărtată de țărm, cât și în zona destinată îmbăierii.

„Persoana a fost găsită relativ aproape de țărm”, a mai precizat Marian Ciulei, subliniind că salvatorii au intervenit într-un timp cât mai scurt posibil.

Se pare că, cei doi frați din Vaslui veniseră pe litoral pentru a munci. Vacanța de vară s-a transformat însă într-o tragedie cumplită, iar cei doi tineri nu vor mai ajunge niciodată vii acasă.

Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare după recuperarea lor din apă, însă eforturile medicilor au fost zadarnice. Cei doi frați nu au răspuns manevrelor salvatoare.

 

Istorie, credință și cultură la Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi

0

Ziua de 15 august are o dublă semnificație pentru comunitatea din Potlogi. Pe de o parte, este ziua în care este sărbătorită comunitatea locală, iar pe de altă parte, această dată este legată de memoria Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu și a fiilor săi, oferind un prilej de rememorare a personalității și moștenirii sale istorice și spirituale.

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, marchează Ziua Comunei Potlogi printr-o serie de manifestări culturale desfășurate la Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi, unul dintre cele mai importante obiective de patrimoniu din județul Dâmbovița.

În acest context, la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, începând cu ora 10:00, s-a desfășurat cea de-a VIII-a ediție a Forumului Național „Brâncoveniana”, manifestare dedicată valorificării și promovării moștenirii brâncovenești.

Evenimentul a fost organizat de Cenaclul Cultural-Literar „George Coandă” din Potlogi, în parteneriat cu Consiliul Local și Primăria Potlogi, Arhiepiscopia Târgoviștei, Uniunea Elenă din România, Filiala Târgoviște și Societatea Scriitorilor Târgovișteni.

Prin tematica și amploarea sa, Forumul Național „Brâncoveniana” a constituit un moment de cinstire a memoriei domnitorului Constantin Brâncoveanu și de promovare a valorilor culturale și spirituale asociate epocii brâncovenești.

Prin implicarea în organizarea și susținerea unor asemenea manifestări, Consiliul Județean Dâmbovița contribuie la promovarea patrimoniului cultural și turistic al județului, la apropierea publicului de istorie și la transmiterea valorilor identitare către noile generații.

Evenimentele desfășurate la Potlogi demonstrează că patrimoniul nu înseamnă doar monumente și obiecte păstrate în timp, ci și memorie, comunitate, credință și cultură, toate reunite într-un spațiu în care istoria continuă să fie descoperită și valorizată.

De Ziua Comunei Potlogi, comunitatea se reunește sub semnul istoriei și al tradiției, iar Ansamblul Brâncovenesc devine, încă o dată, un loc al memoriei vii și al întâlnirii dintre trecut și prezent.

Alertă în Bucegi! Podul din zona Cheile Zănoagei s-a prăbușit! Accesul către Lacul Scropoasa și Cascada 7 Izvoare, blocat. Anunțul făcut de salvamontiști

0

Alertă pentru turiștii care intenționează să ajungă în zona Zănoaga din Munții Bucegi, județul Dâmbovița! Accesul pietonal este blocat după ce podul din Cheile Zănoagei s-a rupt complet. Salvamontiștii recomandă evitarea totală a zonei, întrucât traversarea structurii deteriorate prezintă un risc major de accident.

Podul din zona Zănoaga s-a rupt complet, ceea ce a dus la întreruperea totală a accesului către destinațiile turistice majore din perimetru. Turiștii sunt sfătuiți să evite complet această rută până la remedierea situației de către autorități.

Situația afectează accesul către două dintre cele mai cunoscute atracții turistice din perimetru: Lacul Scropoasa și Cascada 7 Izvoare.

Salvamontiștii dâmbovițeni trag un semnal de alarmă și le cer turiștilor să nu încerce să treacă peste podul deteriorat, chiar dacă traseul pare accesibil.

 

„Atenție! Acces restricționat – Zona Zănoaga! În urma deteriorării și ruperii podului din zona Zănoaga, accesul către Lacul Scropoasa și Cascada 7 Izvoare este în prezent întrerupt.

Vă recomandăm să nu încercați traversarea podului deteriorat! Există risc de accident, iar o astfel de situație poate necesita intervenția echipelor de salvare. Pentru siguranța dumneavoastră, respectați restricțiile și evitați zona până la remedierea situației. În caz de urgență, apelați 112 sau 0SALVAMONT”, a transmis Salvamont Salvaspeo Dâmbovița.

Brutăria din Târgoviște care te cucerește din prima! Descoperă gustul autentic al pâinii adevărate, coaptă pe vatră și cu maia naturală

0

E greu de crezut că există în Târgoviște o brutărie care să depășească în calitate oferta celor de la Brutăria Regală. Tot ce găsești în vitrinele de aici e foarte atrăgător și extrem de gustos. Tot ce se găsește la raft este apetisant, dar și sănătos!

La Brutăria Regală, gustul autentic nu este o promisiune de marketing. Este rezultatul alegerii ingredientelor, al fermentației naturale și al respectului pentru pâinea adevărată.

Există gusturi pe care nu le uiți niciodată. Gustul pâinii proaspăt scoase din cuptor, al cojii rumene care trosnește la prima felie, al miezului cald și aerat. Gustul care te duce instantaneu în copilărie. Acesta este gustul pe care Brutăria Regală încearcă să-l readucă în fiecare zi pe mesele târgoviștenilor și dâmbovițenilor.

Aici, pâinea artizanală este pregătită cu atenție, din ingrediente simple, iar produsele de patiserie sunt create astfel încât să îmbine plăcerea gustului cu grija pentru ceea ce ajunge în farfurie.

Nu din cuptor. Ci din alegerea ingredientelor!

O pâine bună nu se judecă doar după aspect. Se recunoaște după prima felie. După coaja rumenă, după miezul bine aerat, după aroma care se simte înainte să ajungă pâinea pe masă și, mai ales, după gustul care rămâne.

La Brutăria Regală, pâinea cu maia este realizată printr-un proces de fermentație naturală, care cere timp și răbdare. Iar tocmai această răbdare face diferența. Pâine adevărată, coaptă pe vatră, cu maia 100% naturală. Este genul de pâine pe care nu trebuie să o „explici”. O guști și înțelegi.

Gustul de odinioară, readus în prezent

Pe rafturile Brutăriei Regale găsești mai mult decât pâine proaspătă. Găsești produse de brutărie și bunătăți de patiserie pregătite zi de zi, cu aceeași preocupare pentru calitate și gust. Fiecare produs este gândit să trezească o amintire, să invoce gustul copilăriei și să ofere acea senzație rară de „așa trebuie să aibă gust”.

Pentru că, uneori, lucrurile simple sunt cele mai greu de făcut bine. Făină, apă, maia. Ingrediente atent alese. Timp, dar și multă grijă!

Pâinea nu este doar un produs

Pâinea este prezentă aproape zilnic pe masa românilor. Tocmai de aceea, diferența dintre o pâine făcută pe grabă și una făcută cu răbdare se simte.

La brutariaregala.ro, ideea principală este simplă: pâinea este hrana de fiecare zi și merită făcută cum trebuie.

De aici vine și preocuparea pentru ingrediente și pentru procesul de preparare. Pentru că o pâine bună nu are nevoie de artificii atunci când baza este corectă.

Iar când tai prima felie și simți aroma aceea familiară, îți dai seama că unele lucruri nu trebuie reinventate. Trebuie doar păstrate.

Două locații în Târgoviște

Dacă vrei să redescoperi gustul unei pâini făcute cu ingrediente simple, maia naturală și răbdare, găsești Brutăria Regală în două locații din Târgoviște:

-Bulevardul Tudor Vladimirescu – vizavi de Shaormeria Regal Kebap;

-Strada Constantin Brâncoveanu – Microraionul IV, lângă Cofetăria Delice Chocolat.

Brutăria Regală – pâine făcută cu răbdare, pentru oameni care încă știu să recunoască gustul adevărat!

 

 

Un bărbat din Sri Lanka a comis-o rău de tot în traficul dâmbovițean! S-a urcat la volan beat și fără drept de a conduce și a făcut accident. Pasager, transportat de urgență la spital după ce mașina s-a oprit în cap de pod

0

Accident cu urmări grave, duminică de dimineață, în localitatea dâmbovițeană Niculești! Un bărbat de 48 de ani, cetățean srilankez, ar fi urcat la volan după ce consumase alcool și, mai mult, ar fi condus în România fără a avea drept de a conduce pe teritoriul țării.

Accidentul a avut loc în momentul în care șoferul a pierdut controlul controlul direcției de deplasare. După ce a părăsit partea carosabilă, acesta s-a izbit violent de un cap de pod.

În urma impactului, un tânăr de 25 de ani, tot cetățean srilankez, aflat pe locul pasagerului, a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Mai mult de atât, din verificările efectuate de polițiști a reieșit că acesta ar deține un permis de conducere emis de autoritățile din Sri Lanka, document care, potrivit primelor constatări, nu i-ar conferi dreptul de a conduce vehicule pe teritoriul României.

În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

„Astăzi, 16 august, în jurul orei 08:20, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Niculești.

Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 48 de ani, cetățean srilankez, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Abatorului din localitatea Niculești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând într-un cal de pod.

În urma impactului, un tânăr, de 25 de ani, cetățean srilankez, pasager în autoturism, a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Dâmbovița.

4 hectare de vegetație uscată, distruse la Nucet de un incendiu puternic! Pompierii târgovișteni au intervenit de urgență pentru stingerea flăcărilor

0

Incendiu puternic de vegetație uscată pe raza localității Nucet, duminică la orele amiezii! Aproximativ 4 hectare au fost afectate de flăcări, iar pompierii au intervenit pentru stingerea focului.

Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 12.16, iar la fața locului s-au deplasat pompierii Detașamentului Târgoviște, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 4 hectare de vegetație uscată. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea focarelor, intervenția fiind finalizată fără ca incendiul să mai prezinte pericol de propagare. Incendiul a fost lichidat.

„În jurul orei 12:16 am fost solicitați să intervenim în cazul unui incendiu de vegetație uscată pe raza localității Nucet. La sosirea echipajelor incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ de 4 hectare de vegetație uscată”, a transmis ISU Dâmbovița.

„Nu aprinde pericolul!”

Pompierii dâmbovițeni atrag din nou atenția asupra riscurilor majore pe care le presupune incendierea vegetației uscate, în contextul campaniei naționale „Nu aprinde pericolul! Arderea vegetației uscate este interzisă!”

Cetățenii sunt sfătuiți:

– nu incendiați vegetația uscată, miriștile sau resturile vegetale;

– nu aruncați țigări, chibrituri sau alte obiecte aprinse în zonele cu vegetație uscată;

– supravegheați permanent orice sursă de foc și stingeți-o complet înainte de a părăsi zona;

– în cazul izbucnirii unui incendiu, apelați de urgență numărul unic 112.

Un foc aparent controlat se poate transforma în doar câteva minute într-un incendiu de proporții. La Nucet, intervenția pompierilor a fost esențială pentru limitarea pericolului.

Noapte de coșmar în Bucegi! Patru turiști rătăciți pe Creasta Morarului, salvați cu elicopterul SMURD

0

Operațiune dramatică de salvare, duminică de dimineață, în Munții Bucegi! Patru turiști epuizați, care s-au rătăcit în zona Crestei Morarului, au fost recuperați cu ajutorul unui elicopter SMURD, după ce au cerut sprijin în toiul nopții.

Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 02.00, când cei patru au anunțat că s-au rătăcit în zona montană. Din fericire, turiștii erau bine echipați și nu prezentau afecțiuni medicale grave.

Salvamontiștii le-au recomandat să rămână într-un loc sigur și să aștepte lumina zilei, pentru ca intervenția să poată fi făcută în condiții cât mai sigure.

La primele ore ale dimineții, operațiunea de salvare a intrat într-o nouă etapă. Elicopterul venit de la POA Brașov a preluat doi salvatori montani de la Baza Salvamont Prahova – Cota 1400, care au intervenit pentru evacuarea celor patru turiști prin troliere.

Pentru siguranța turiștilor, la Cota 1400 au fost mobilizate mai multe ambulanțe, pregătite să intervină dacă starea celor recuperați ar fi impus acest lucru.

“Intervenție în derulare pentru evacuarea din munte cu elicopterul a patru persoane epuizate, rătacite în zona Crestei Morarului.

Apelul de urgență a venit azi-noapte la ora 2.00. Fiind bine echipați și neavând afecțiuni medicale grave, aceștia au fost sfătuiți să rămână într-o zonă sigură, până dimineața.

Elicopterul venit de la POA Brașov a preluat doi salvatori montani de la Baza Salvamont Prahova Cota 1400, care îi scot acum prin troliere, pe cei patru.
La Cota 1400 au fost mobilizate mai multe ambulanțe, în caz de necesitate”, a transmis Salvamont Prahova.

Salvamont recomandă turiștilor să nu subestimeze condițiile din Bucegi și să plece pe trasee doar după o evaluare atentă a vremii, a dificultății traseului și a propriilor resurse fizice.