Alertă meteo pe Valea Dâmboviței! Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină

Publicitate

Vreme severă pe Valea Dâmboviței! O avertizare meteorologică de Cod portocaliu a fost emisă pentru astăzi, 27 iulie, în intervalul orar 18:00 – 18:45. Sunt vizate șase localități.

Potrivit meteorogilor, în zonele afectate sunt prognozate averse torențiale, cu acumulări de 25–40 de litri pe metrul pătrat, însoțite de descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului și grindină.

Localitățile aflate sub avertizare Cod portocaliu vizează sunt: Voinești, Tătărani, Mănești, Cândești, Malu cu Flori și Pietrari.

Fenomenul periculos îl reprezintă în special vântul puternic, cu viteze estimate între 70 și 90 km/h, precum și grindina de mici și medii dimensiuni, de aproximativ 2–3 centimetri.

Recomandări pentru populație

Autoritățile recomandă cetățenilor să manifeste prudență maximă pe durata fenomenelor meteorologice severe.

Populația este sfătuită să:

-evite deplasările în zonele afectate;

-întrerupă activitățile în aer liber;

-să nu se adăpostească sub copaci;

-să evite apropierea de stâlpi, panouri publicitare și alte elemente care pot fi doborâte de vânt;

-să își protejeze, pe cât posibil, autoturismele și bunurile expuse grindinei și rafalelor puternice.

Intervalul este scurt, dar fenomenele pot fi violente. În condiții de cod portocaliu, câteva minute de furtună pot produce pagube importante, astfel că recomandarea principală este evitarea expunerii și adăpostirea în spații sigure până la încetarea fenomenelor periculoase.

Publicitate