Intervenție de urgență în Munții Bucegi, în această săptămână, după ce trei tineri din Brașov s-au aventurat pe un traseu nemarcat, fără experiența și echipamentul tehnic necesare. Salvamontiștii au solicitat sprijin aerian, iar cei trei au fost recuperați prin troliere, cu ajutorul unui elicopter.
Tinerii au încercat să parcurgă un fir secundar al Văii Gălbinele, o vale de abrupt destinată în principal alpiniștilor și montaniarzilor cu experiență. Lipsa experienței și a echipamentului tehnic necesar i-a pus însă în imposibilitatea de a continua sau de a reveni în siguranță.
Având în vedere zona dificilă în care se aflau cei trei și pentru ca intervenția să fie cât mai rapidă, Salvamont Prahova a solicitat sprijin aerian.
Un elicopter sosit de la Târgu Mureș a transportat în zonă doi salvatori montani. Aceștia au intervenit și i-au recuperat pe cei trei tineri prin operațiuni de troliere.
„Trei tineri din Brașov, au încercat să parcurgă un traseu nemarcat, o vale de abrupt din Bucegi, dar fără a avea experiența și echipamentul tehnic necesar unei astfel de ascensiuni. Bineînțeles că au rămas blocați pe firul secundar al Văii Gălbinele și au sunat la 112. Având în vedere zona în care se aflau aceștia, pentru operativitate, am solicitat sprijin aerian. Elicopterul sosit de la POA Tg. Mureș a inserat doi salvatori montani, care i-au recuperat prin troliere pe cei trei”, a transmis Salvamont Prahova.

Un nou avertisment lansat de salvamontiști
Salvatorii atrag din nou atenția asupra pericolelor la care se expun turiștii care abordează trasee mult peste nivelul lor de pregătire.
Informarea înaintea plecării, verificarea condițiilor din teren, alegerea unui traseu potrivit experienței și folosirea echipamentului adecvat pot face diferența dintre o drumeție reușită și o intervenție de salvare.
„Deși în repetate rânduri am făcut apel la responsabilitate în pregătirea turelor montane, prin informare prealabilă asupra stării traseelor, deținerea de echipament adecvat dificultății traseului și respectarea regulilor de siguranță, periodic ne întâlnim cu astfel de cazuri, care pot duce la producerea unor accidente grave, chiar mortale”, este avertismentul lansat de Salvamont Prahova.
















