Primul lucru la care se gândește un turist, iubitor de sporturi montane, atunci cand poposește pe meleagurile Bucegilor Centrali, este ce se poate face în această zonă ca și activitate montană? Dacă acesta ajunge vara, lucrurile se rezolvă rapid, pentru ca potențialul activităților cu caracter outdoor este enorm. Peșteri, canioane, trasee de MTB, drumeție spre Babele, Crucea Caraiman, Omu, Bran-Moeciu, trasee de a escalada, turism pastoral – sunt numai câteva dintre oportunitățile pe care le oferă, zona centrală a Munților Bucegi.
Pe timp de iarnă, însă, lucrurile se schimbă radical. În lipsa unei pârtii de schi, care să aducă turiști în munte, totul se rezumă la câteva activități, destul de limitate de drumeție, pe trasee montane oricum închise în sezonul hibernal, o plimbare până la Peștera Ialomiței și cam atât.
Există însă, un potențial fantastic pentru cei care fac schi de tură, zona și dispunerea versanților se pretează de minune pentru astfel de activități. Inainte de a vă prezenta, variantele de trasee, să încercăm puțin să înțelegem, ce este schiul de tură și care sunt diferențele între schiul de tură și schiul alpin, de pârtie.
Schiul de tură, este o formă de ski off-piste, care se desfășoară în afara pârtiilor amenajate și care presupune deplasarea pe schiuri atât în urcare cât și în coborâre, folosid propria forță a schiorului, spre deosebire de schiul alpin care folosește mijloace mecanizate pentru urcare, axate în cea mai mare parte pe transportul pe cablu.
Dispunerea versanților și înclinația pantei sunt câteva dintre elementele de bază în practicarea schiului de tură, pantele variind de la plat până la foarte abrupt, diferența majoră față de schiul alpin fiind posibilitatea de mișcare liberă a călcâielor schiorului, pentru a permite un comfort sporit și eficiența în timpul ascensiunii unui versant înclinat.
Schiul de tură necesită o bună pregătire fizică, cât și bună cunoaștere a traseelor parcurse pe timp de iarnă.
Un alt lucru esential este “citirea’’ versanților cu risc de avalanșă, care trebuiesc evitați, preferabil în orice parametru termic, chiar și atunci când este frig. Este vital ca echipa să aibă experiență în citirea zăpezii, să cunoască tehnicile de salvare în condiții de iarnă, să aibă în dotare dispozitiv tip Peeps pentru detectarea victimei îngropate de avalanșă, sondă și lopată și să fie instruiți în folosirea acestora.
Urcarea pe schiuri a unei pante înclinate presupune aderența schiului la zăpadă, ceea ce se traduce prin faptul că în momentul cand punem presiune pe schi în urcare, acesta alunecă numai în față, nu și în spate.
Schiurile de tură moderne, folosesc pentru aderența la urcare pieile de focă, care sunt de fapt fâșii de material textil ale căror fibre au dispunere oblică, care le permite alunecarea unidirecțională.
Schi alpinismul, este varianta competițională a schiului de tură, sport care combină tehnica schiului de tură cu cea a alpinismului. Traseul de concurs presupune, mai multe rute de urcare și coborâre, la care se adaugă și urcarea unui pasaj mai tehnic, cu schiurile fixate pe rucsac, urmând ca după depășirea acestuia, să fie din nou folosite pentru deplasare.
Revenind la noi acasă, în zona Padina-Peștera, vă spuneam că traseele atât pentru schiul de tură cât și pentru schi alpinism sunt multiple.
Ca să facem o localizare cât mai clară a traseelor, cel mai eficient ar fi să localizăm doua puncte de start, relativ distincte, Padina și Peștera.
Traseele pot fi:
- Padina-Șaua Strunga-Vârful Tătaru-Padina;
- Padina-Șaua Strunga-Creasta Grănicerilor-coborare pe Culmea Bătrâna-Peștera;
- Padina-Șaua Lăptici-Vârful Cocora-coborâre pe Plaiul lui Păcală-Padina;
- Peștera-Culmea Bătrâna-coborare spre Șaua Strunga-Padina;
- Peștera-Culmea Bătrâna-Creasta Grănicerilor-Vârful Omu-coborare pe Valea Obârșiei (pericol de avalanșă în zona Cascadei Obarției!)-Peștera;
- Peștera-Valea Obarșiei-Vârful Obârșia-coborâre pe Valea Sugarilor-Peștera;
- Peștera-Valea Sugarilor-Vârful Călugărului-coborâre pe Fata Mare-Peștera;
- Peștera-Valea Sugarilor-Șaua Călugărului-Cabana Babele-Vârful Cocora-coborâre pe Plaiul lui Păcală.
Cele prezentate mai sus, sunt doar câteva dintre traseele mari, principale, care pot fi parcurse de către schiori ce posedă experiență în domeniu, la care se adaugă și alte variante de traseu mai mici și mai la îndemână, pentru cei care nu au suficientă experiență sau doresc să încerce pentru prima dată acest sport.
În ceea ce priveste schi alpinismul competițional în zona Padina-Peștera, acesta se rezumă de aproape 10 ani, la concursul Bucegi Winter Race,care se desfășoară în luna martie și care reprezintă o etapă importantă din Campionatul Național de Schi-Alpinism al României.
Text și foto: Geo Badea





















