Atracții turistice în Dâmbovița: Turbăria Lăptici, rezervație unică în Munții Bucegi

Publicitate

Rezervația Turbăria Lăptici este o atracție turistică ce se află în în județul Dâmbovița. Este o rezervație naturală de peste 50 de ani și singura stațiune din țară în care se găsește un relict glaciar și anume salcia de turbă.

Aflată la 1 500 metri altitudine în Munții Bucegi, aceasta reprezintă o arie protejată ce se întinde pe o suprafață de 15 hectare. Vizitatorii au la dispoziție 800 metri de podețe de lemn pentru a putea vizita rezervația care este inclusă în Parcul Natural Bucegi. Este un obiectiv turistic ușor de parcurs de toți turiștii care vor să se bucure de o plimbare montană.

Turbăria Lăptici a fost declarată arie protejată prin legea nr. 5 din 6 martie 2 000  și reprezintă o mlaștină oligotrofă spectaculoasă, aflată în lunca stângă a pârâului Scândurarilor (afluent de stânga al râului Ialomița), ce adăpostește o mare varietate floristică de mușchi și ierburi, specific turbăriilor.

În turbă, materiile organice nu se descompun în totalitate, creându-se astfel o biodiversitate a florei și a faunei care se găsesc localizate doar în acea zonă, precum salcia de turbă, mușchiul de turbă și bumbăcărița.

Turbăriile din zonă sunt mlăștinoase cu o vegetație specifică și abundentă. Turba ia naștere în urma descompunerii în anumite condiții a resturilor vegetale care se adaugă an de an în straturi. Aceasta este o formă de cărbune, dar mult inferioară huilei sau antracitului.

Turbăria Lăptici se află în comuna Moroieni, destul de aproape de Lacul Bolboci și este considerată neobișnuită din cauza altitudinii la care se regăsește. Fiind o zonă protejată, prin urmare, turiștii trebuie să se deplaseze doar pe podețele special amenajate.

Flora este alcătuită din numeroase plante rare și foarte rare. Mesteacănul și pinul de pădure cresc fără probleme alături de molid, salcia pitică, ienupărul, afinul și merișorul. Dintre plantele deosebite fac parte: pipirigul, rogozul, trifoiul roșu, etc. Grosimea stratului de turbă aflat sub mușchi ajunge și la un metru și din această cauză aici se adăpostește tritonul carpatic, un amfibian ce trăiește în Carpații Orientali și Meridionali, care seamănă cu un mormoloc.

De asemenea, salcia de turbă (Salix myrtilloides) este o specie vegetală ce poate fi văzută numai din Turbăria Lăptici sau alte țări.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!