Polițiștii din cadrul Poliției Municipiul Târgoviște, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa, Poliției Orașului Fieni și polițisții din cadrul secțiilor de poliție rurală arondate, au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii publice și a siguranței cetățenilor, prevenirea și combaterea faptelor cu violență și reducerea riscului rutier, în perioada 6-7 ianuarie, între orele 18.00 – 02.00.
Astfel, în cele 8 ore dedicate desfășurării acțiunii, polițiștii au legitimat peste 200 de persoane și au verificat peste 120 de autovehicule.
Pentru abaterile de la normele legislative, polițiștii au aplicat 122 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora depășind 65.500 de lei.
Cele mai multe dintre sancțiunile contravenționale, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Alte 21 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
De asemenea, polițiștii au reținut un permis de conducere și au retras două certificate de înmatriculare.














