Vremea s-a schimbat radical în județul Dâmbovița! Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod galben de precipitații însemnate cantitativ, valabilă în intervalul luni, 2 noiembrie, ora 10:00 – marți, 3 noiembrie, ora 10:00.
Meteorologii anunță ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a județului, iar în zona montană sunt așteptate ninsori și depunerea unui strat consistent de zăpadă.
Potrivit avertizării ANM, cantitățile de apă vor ajunge la 25–35 de litri pe metru pătrat, iar izolat pot depăși 40 l/mp. Precipitațiile vor putea crea condiții dificile, în special în zonele în care ploile vor avea o intensitate mai ridicată.
Nici zona montană nu va fi ocolită de vremea rea. La altitudini, în general, de peste 1.700 de metri, precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare, iar stratul de zăpadă nou depus va avea între 10 și 20 de centimetri.
Schimbarea vremii impune prudență, în special pentru cei care se deplasează în zona montană a județului Dâmbovița, unde precipitațiile și depunerea zăpezii pot îngreuna deplasările.

















