Doi șoferi și o pasageră, răniți în urma accidentului cumplit de la Șuța Olteni! Un tânăr de 18 ani, vinovat pentru producerea impactului. Toate victimele au fost transportate la spital

Publicitate

Doi șoferi și o pasageră au fost răniți în accidentul cumplit consumat în seara de 1 noiembrie pe DN 72, pe raza satului Șuța Olteni, comuna Lucieni. Toate cele trei victime au fost găsite încarcerate de echipajele de intervenție în urma impactului dintre două autoturisme. Unul dintre bărbați se afla în stare de inconștiență, dar cu funcții vitale.

Vinovat pentru producerea accidentului ar fi un șofer începător, de 18 ani, din Lucieni. În timp ce conducea autoturismul acesta a intrat a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu o mașină la volanul căreia se afla un bărbat, de 41 de ani, tot din Lucieni.

Polițiștii continuă verificările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier, cercetarea la fața locului fiind efectuată cu Scannerul 3D Faro Zone.

„În această seară, 1 noiembrie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 72, în localitatea Șuța Olteni.

Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 18 de ani, din comuna Lucieni, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72, în localitatea Șuța Olteni, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din Lucieni.

În urma coliziunii, cei doi șoferi și o femeie, de 39 de ani, pasageră în al doilea autoturism, au fost răniți, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Intervenție contracronometru pentru salvarea victimelor 

Pompierii militari dâmbovițeni au acționat pentru extragerea celor trei victime încarcerate, acestea fiind ulterior predate echipajelor medicale.

Este vorba despre doi bărbați și o femeie. Unul dintre bărbați se afla în stare de inconștiență, dar cu funcții vitale, în timp ce celelalte două persoane erau conștiente și cooperante.

Toate cele trei victime au fost transportate la spital de către echipajele medicale pentru îngrijiri suplimentare.

Publicitate