Alarmant! Cu toată avalanșa de campanii și de discuții și analize pe acest subiect, numărul cazurilor de bullying din școlile românești a crescut cu aproape o treime.
Un comunicat al Organizației Salvați Copiii România, publicat astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Nonviolență în Școală, arată că, în sistemul de educație a fost înregistrată o creștere cu aproape o treime a situațiilor de bullying sesizate în anul școlar 2021-2022, prin comparație cu anul școlar anterior (10.971 de situații de bullying constatate, față de 7.715).
Semnalul de alarmă al Organizației Salvați Copiii „vine ca urmare a relatărilor din ce în ce mai numeroase din presă cu privire la acte inacceptabile de violență produse între elevi în România. Una dintre acestea se referă la incidentul petrecut într-un liceu din localitatea Mioveni, în care elevii s-au agresat fizic cu pumnii și picioarele și au folosit bucăți de lemn smulse de pe holurile unității de învățământ. În prezent, adolescenții se află în atenția consilierului școlar, iar grupul de acțiune anti-bullying al acestei școli a devenit funcțional imediat după acest eveniment.”
Potrivit analizei organizației, în România, fenomenul de bullying are proporții nemaiîntâlnite: 1 elev din 2 este victima actelor de amenințare, de umilire sau de violență fizică, iar 4 copii din 5 asistă la situații de bullying.
Și aceste lucruri nu se opresc aici, analiza recentă a Organizației Salvați Copiii (finalul anului 2022) arată că bullying-ul în școală ori în clasă și perpetuarea lui în mediul online afectează emoțional, an de an, sute de mii de elevi care devin victime ale situațiilor de violență fizică și de amenințare sau ale mesajelor umilitoare transmise online (49%), asistă în calitate de martori (82%) sau recunosc că au comis ei înșiși astfel de fapte (27%).
În aceste condiții extrem de alarmante, considerând că grupurile de acțiune anti-bullying reprezintă cea mai bună cale de limitare a fenomenului de violență dintre elevi în spațiile școlare, Organizația Salvați Copiii solicită Ministerului Educației o evaluare a stadiului implementării Normelor metodologice privind constituirea acestor grupuri și elaborarea unei strategii naționale de respectare întocmai a dispozițiilor legale.














