Un accident teribil a avut loc, vineri de dimineață, DN 14, în orașul Copșa Mică, din județul Sibiu, după impactul dintre două microbuze de transport persoane.
În urma coliziunii deosebit de grave a fost afectată și o conductă de gaz. La scurt timp, a izbucnit un incendiu care s-a propagat la ambele microbuze, dar și la două case. În microbuzul care a virat la stânga se afla doar conducătorul auto, iar în celălalt microbuz se aflau 7 pasageri
După stingerea focului, sub unul dintre microbuze a fost găsită o femeie, de 56 de ani, carbonizată, aceasta fiind prinsă sub vehicul în momentul accidentului, pe trotuar.
„Cele 8 persoane aflate în cele două microbuze s-au autoevacuat și nu au avut nevoie de asistență medicală.
S-a intervenit de urgență pentru localizarea și limitarea propagării incendiului, fiind stabilit un perimetru de siguranță. Alimentarea cu gaz a fost oprită.
În aceste momente se lucrează pentru stingerea completă a focului.
La fața locului sunt mobilizate următoarele forțe:
– două autospeciale de stingere
– două autospeciale de primă intervenție și comandă
– un echipaj SMURD și un echipaj SAJ”, a transmis ISU Sibiu.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările nefericitului eveniment rutier.
„Din primele verificări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un microbuz de transport persoane spre Mediaș, un bărbat de 43 de ani a virat la stânga fără să se asigure și a fost lovit de un alt microbuz de transport persoane, condus pe aceeași direcție, al cărui șofer, de 35 de ani, efectua manevra de depășire.
În urma impactului, cele 2 microbuze au fost proiectate pe trotuar, unde au rupt o conductă de gaz, fiind declanșat un incendiu care s-a propagat de la cele 2 vehicule la 2 imobile.
După stingerea incendiului, sub unul dintre microbuze a fost găsit trupul carbonizat al unei femei, în vârstă de 56 de ani, care se afla pe trotuar în momentul producerii coliziunii, fiind blocată sub unul dintre microbuze.
În microbuzul al cărui șofer vira la stânga se afla doar conducătorul auto, iar în celălalt microbuz se aflau 6 pasageri.
Toți cei implicați în eveniment sunt localnici.
Nu au rezultat victime dintre persoanele aflate în microbuze.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care s-a produs acest accident rutier”, a precizat IPJ Sibiu.