Accesul în instituțiile publice din Pucioasa va fi permis pe bază de certificat verde. Mesajul primarului Constantin Ana

Publicitate

Accesul în instituțiile publice din orașul Pucioasa va fi mai dificil, începând de luni, 25 octombrie, pentru persoanele nevaccinate. Primarul urbei, Constantina Ana, a transmis că, de astăzi, intrarea în aceste instituții va fi permis doar persoanelor care prezintă certificat verde. Totodată, edilul a precizat într-o postare pe Facebook, că în această perioadă, le va sta la dispoziție și celor nevaccinați.

“Stimați locuitori ai orașului Pucioasa, începând de mâine, 25.10.2021, în conformitate cu HOTĂRÂREA GUVERNULUI ROMÂNIEI pentru modificarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,  avem obligația de a respecta următoarele cerințe legale:

Art 12, punctul 4: Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT- PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Art 12, punctul 8: Prin excepție de la prevederile alin. (4) și (7), instituțiile publice și operatorii economici vor întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea accesului cetățenilor la serviciile publice oferite, în situații urgente (de exemplu: eliberare certificat de deces, certificat de naștere și altele asemenea) și persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2, prin organizarea activității în mediul on- line, în spații deschise, la ghișee dispuse direct în exteriorul clădirilor sau în orice alte condiții care să asigure respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.

Cu alte cuvinte, cel puțin pentru următoarele 30 de zile accesul in primărie si colaborarea cu instituția noastră se vor face puțin mai greu.

Însă eu le voi sta la dispoziție, în condițiile impuse de actuala Hotărâre și celor nevaccinați. Poate așa am și ocazia să le explic poziția mea și să le pot argumenta nevoia de vaccinare în aceasta perioadă cumplită!”, a transmis edilul Pucioasei pe Facebook.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!