8 milioane de lei, fonduri nerambursabile atrase de Primăria Târgoviște, pentru modernizarea corpului vechi al Grădiniței „Alexandrina Simionescu Ghica”

Publicitate

O nouă veste bună pentru educația târgovișteană! Corpul vechi al Grădiniței cu Program Prelungit „Alexandrina Simionescu Ghica” va face obiectul unui amplu proiect de consolidare, reabilitare și modernizare.

Este vorba despre locația de pe Calea Domnească a grădiniței, această unitate preșcolară având în componență și grădinița nouă din cartierul Sagricom.

Valoarea proiectului este de aproximativ 8.000.000 lei, finanțare nerambursabilă accesată de către Primăria Târgoviște!

Întrucât a fost deja inițiată etapa de achiziție publică, lucrările ar putea demara chiar anul acesta!

„Am reușit să accesăm un proiect în valoare de aproape 8 milioane de lei pentru consolidarea antiseismică, reabilitarea și modernizarea acestei clădiri. Este vorba despre clădirea veche a grădiniței, în contextul în care, în urmă cu șapte ani, am mai construit un corp de clădire în spate. Grădinița nouă din cartierul Sagricom aparține tot de această unitate de învățământ. Dar corpul vechi nu a văzut niciodată lucrări importante de modernizare, de reabilitare, iar consolidare nu s-a pus niciodată problema”, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!