Scandal de proporții la un meci din Dâmboviţa! Spectatorii au năvălit pe teren, iar jocul a fost oprit. “Au aruncat cu pietre după arbitri. Aveau sticle de bere şi de ţuică la greu”

Publicitate

Ionuț Parghel
Prima etapă din cadrul Cupei României – faza județeană a fost una sub semnul scandalului. Meciul dintre Muscelul Văleni – Sportul Voinești, disputat pe terenul din Cetățeni (Argeș) s-a încheiat mai devreme de minutul 90.

Arbitrul Bogdan Ivașcu a fost nevoit să fluiere finalul întâlnirii în minutul 67, la scorul de 2-2, din cauza faptului că spectatorii prezenți la joc au năvălit pe teren, nervoși că “fluierașul” a acordat un penalty pentru echipa vizitatoare. Aflați în mrejele alcoolului, aceștia au pătruns pe suprafața de joc, dar în același timp și-au bătut joc de arbitrul central al jocului. “La scorul de 2-2, s-a dat un 11 metri pentru noi, apoi spectatorii au dat năvală pe teren. După ce au pătruns pe gazon a fost precum în junglă. Au pitit toate mingile, iar arbitrului i-au dat o minge de plastic. Pur și simplu, aceștia și-au bătut joc de arbitru. Au aruncat cu pietre după arbitru. Au fost înjurături,  dar și sticle de bere și țuică la greu în rândul acestora. Așa ceva nu am întâlnit până acum. Am mers pe toate terenurile din județ, dar așa ceva nu am văzut. Fiecare scotea din geci sticle cu alcool. Nu am înțeles nimic din acest joc. Unul dintre spectatori a aruncat cu piatra după arbitrii și în momentul când aceștia au vrut să treacă puntea din apropierea terenului. Arbitrul nu a fost lovit, dar dacă îl lovea sigur se ajungea la altele. Răutatea din tribune s-a transmis și în teren. Tocmai din acest punct de vedere au apărut incidentele. Părerea mea este că după acest incident, CCD-ul trebuie să ia măsuri dure în acest caz. Comisia condusă de Vasile Stroe trebuie să taie în carne vie, astfel nu văd bine fotbalul dâmbovițean. Nu e normal ce s-a întâmplat”, ne-a declarat Decebal Popa, președintele Sportului Voinești. De asemenea, arbitrul întâlnirii Bogdan Ivașcu a confirmat și el că au fost incidente, iar jocul a fost oprit în minutul 67.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele