Foc și panică în toiul nopții într-un sat din Dâmbovița după ce un operator economic a luat foc! Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere

Foto: Arhivă
Publicitate

A fost alertă noaptea trecută în comuna Ludești, după ce un incendiu violent a izbucnit la un operator economic aflat pe raza satului Scheiu de Jos. Flăcările au cuprins clădirea rapid, iar la sosirea echipajelor focul se manifesta generalizat. Din fericire, nu au fost înregistrate victime

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la nivelul clădirii, fiind afectată o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Situația a impus mobilizarea unui număr important de forțe și mijloace de intervenție.

Pentru lichidarea flăcărilor au intervenit pompierii de la Detașamentul Găești, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD. În sprijinul acestora au fost mobilizați și pompierii de la Detașamentul Târgoviște, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

„În cursul acestei nopți, în jurul orei 03:35, am fost solicitați să intervenim în cazul unui incendiu produs la un operator economic situat în comuna Ludești, sat Scheiu de Jos.

La sosirea echipajelor incendiul se manifesta la nivelul clădirii în mod generalizat, fiind afectată o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați.

Pompierii militari au procedat la stingerea incendiului. Acesta a fost lichidat și s-a acționat pentru înlăturarea efectelor negative”, au precizat ISU Dâmbovița.

Publicitate