Ziua Copilului, sărbătorită alături de polițiști și jandarmi în Dâmbovița

Publicitate

Stadionul din comuna Cojasca și parcarea Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița din municipiul Târgoviște au fost transformate într-un loc al zâmbetelor și bucuriei. Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) s-au alăturat celor mici pentru a celebra Ziua Internațională a Copilului. Evenimentele au adus împreună zeci de copii, părinți și reprezentanți ai MAI pentru a petrece o zi de neuitat.

Copiii au avut ocazia să interacționeze cu jandarmii și polițiștii, să descopere echipamentele de protecţie și intervenție, autovehiculele folosite în misiuni și să participe la diverse jocuri și activități organizate special pentru ei.

Activitățile au avut ca scop familiarizarea copiilor cu privire la rolul, atribuțiile și misiunile jandarmilor și polițiștilor.

La acestea au participat voluntari ai organizației neguvernamentale „Salvați copiii România” și echipa de robotică a Colegiului Național „Constantin Carabella” Târgoviște.

 

 

 

 

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!