Ionuț Parghel / Luca Gabriel Puiu
Așteptarea a luat sfârșit! CSM-CSU Târgoviște este pregătită să deschidă noul sezon al Ligii Naționale de baschet feminin, iar primul meci în fața propriilor suporteri vine cu toate ingredientele unui început spectaculos.
Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00, în Sala „Ioan Valerian”, vicecampioana României va întâlni Politehnica Timișoara, într-o partidă care va marca debutul oficial al echipei dâmbovițene în noul campionat.
După ce stagiunea precedentă a ajuns până în finala campionatului, de această dată CSM-CSU Târgoviște pornește acum într-o nouă cursă, iar obiectivul este unul cât se poate de ambițios: cucerirea titlului național.
„Noi ne dorim acest lucru. Noi sperăm și vom face tot ce ține de noi”, ne-a transmis antrenorul echipei Cătălin Tănase, prezent la un eveniment baschetbalistic găzduit de orașul Pucioasa.

Lot întărit și ambiții pe măsură
În această vară, conducerea clubului a lucrat la consolidarea lotului, iar echipa târgovișteană a făcut transferuri importante, aducând jucătoare cu experiență internațională.
Noua formulă a fost deja testată în perioada de pregătire, CSM-CSU disputând trei partide de verificare. Bilanțul a fost unul pozitiv: două victorii și o înfrângere.
Târgoviștencele s-au impus în ambele confruntări cu Sportul Studențesc, scorurile fiind 89-84 și 106-58. Singurul eșec a venit în fața campioanei de anul trecut, Rapid București, care a câștigat cu 72-63.
Rezultatele din meciurile de pregătire au oferit staffului tehnic posibilitatea de a testa formule de joc și de a pune la punct ultimele detalii înaintea debutului oficial.
Sunt așteptați cât mai mulți suporteri în tribune
Pentru CSM-CSU Târgoviște, startul de sezon reprezintă mai mult decât o simplă partidă. Este primul pas într-o nouă aventură, după ce formația dâmbovițeană a demonstrat sezonul trecut că poate lupta de la egal la egal pentru trofeul suprem. La primul meci din acest sezon, baschetbalistele târgoviștene își doresc să fie susținute de câți mai mulți spectatori.
„Vă așteptăm să ne fiți alături și să faceți cunoștință cu echipa care va reprezenta Târgoviștea în acest sezon, chiar la primul joc pe teren propriu”, este mesajul transmis fanilor de oficialii clubului târgoviștean înaintea meciului cu Poli Timișoara.
După confruntarea cu Poli Timișoara, CSM-CSU Târgoviște va înfrunta în etapa a doua a campionatului pe Baschet Arad, în deplasare.

















