Flacăra Moreni, o nouă victorie la scor în campionat! Liderul seriei și-a respectat blazonul și în deplasarea de la Râmnicu Sărat

Publicitate

Luca Gabriel Puiu

Flacăra Moreni a bifat, astăzi, o nouă victorie la scor în campionat. Într-o deplasare accesibilă, „lupii” de pe malul Cricovului Dulce au trecut de CSM Râmnicu Sărat, cu scorul de 5-1. Elevii lui Cristinel Țermure au prins o nouă zi de excepție și au reușit să obțină un nou succes răsunător, ajungând la șase victorii în actuala stagiune.

Prima repriză a fost una echilibrată, în cea mai mare parte. În minutul 16, Flacăra a deschis scorul prin Ionuț Zaharia, jucător ce în disputa cu Tunari a realizat un hat-trick. Peste câteva minute, gazdele au reușit să restabilească egalitatea prin Cristian Tănase (25). După reușita Râmnicului Sărat, jucătorii morenari au început din nou ofensiva spre poarta adversă și cu opt minute înainte de intrarea la cabine, Lițoiu a adus Flacăra în avantaj pe tabelă.

Echipa dâmbovițeană a început în forță și a doua repriză, punând presiune pe adversar, dar în același timp, căutând oportunități prin care sa mărească scorul. Spre finalul meciului, Râmnicu Sărat a clacat în alte trei rânduri, iar Radu Simion (76), Silvian Calotă (78 -autogol) și Adrian Terec (89) au lovit în plin poarta lui Râpeanu, ridicând scorul la un neverosimil 5-1 în favoarea Moreniului.

După succesul de astăzi, Flacăra continuă să fie lider detașat în serie, cu 19 puncte acumulate. Etapa viitoare, morenarii vor evolua, acasă, împotriva ilfovenilor de la Viitorul Corbeanca.

 

 

Publicitate