Victoria este obligatorie pentru Chindia

Publicitate

Aflată pe locul pe locul 13 în clasament și fără victorie în debutul sezonului, Chindia nu-și permite nici un pas greșit în meciul cu ASU Politehnica Timișoara, din etapa a 3-a a campionatului. Mâine, de la ora 11.00, pe teren propriu, roș-albaștrii vor trage din greu cu bănățenii pentru a se revanșa față de suporteri, după eșecul suferit cu UTA Arad (0-1), în prima rundă a întrecerii.

Jocul cu timișorenii se va dovedi a fi unul de totul sau nimic și pentru conducerea tehnică a Chindiei. Înregistrarea unui alt rezultat negativ, pe “Eugen Popescu”, nu va pica deloc bine pentru Nicu Croitoru, atâta timp cât în primele două etape nu a găsit niciodată cele mai viabile soluții pentru atingerea unor rezultate mai bune. Chindia a încheiat ultimul joc la egalitate, 3-3 cu Pandurii Târgu Jiu, iar ASU Poli Timișoara a trecut de FC Argeș cu 2-1. Așadar, disputa dintre cele două formații se anunță una pe viață și pe moarte, atâta timp cât Chindia caută prima victorie stagională, iar Poli atacă al treilea succes consecutiv, pentru a se menține în vârful clasamentului. De marți, la antrenamente a ajuns și Cristian Cherchez, iar la începutul săptămânii, în lot a fost reprimit și Grigore, după ce a fost trimis o perioadă să se antreneze cu juniorii. Ambii jucători au primit și sancțiuni din partea clubului târgoviștean.
Ionuț Parghel

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele