Viață curmată la doar 18 ani, în noaptea de duminică spre luni! O tânără a murit după ce mașina în care se afla s-a izbit violent de un stâlp de electricitate. Alți trei tineri, transportați de urgență la spital

Publicitate

Viață spulberată la doar 18 ani! O tânără, pasageră într-un autoturism, și-a pierdut viața în noaptea de duminică spre luni, într-un accident cumplit.

Autoturismul în care se afla s-a izbit violent de un stâlp de electricitate, iar tânăra, în momentul impactului, a murit pe loc. Tragicul a accident s-a consumat în localitatea Tufești, din județul Brăila.

Îm urma acelaiași accident, alți trei tineri au fost răniți, fiind transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Printre victime s-a aflat și șoferul mașinii, un tânăr, de 21 de ani, din localitatea Tufești.

Șoferul nu a putut fi testat cu aparatele din dotare din cauza leziunilor suferite, fiindu-i recoltate mostre biologice la spital.

În cauză continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

,,Azi-noapte, în jurul orei 00:50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în localitatea Tufești a avut loc un accident rutier.

Din primele cercetări a reieșit că, un tânăr de 21 de ani, din localitatea Tufești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Brăilei din localitatea de domiciliu, într-o curbă la dreapta ar fi pierdut controlul direcției volanului, a părăsit partea carosabilă și a lovit un stâlp de electricitate.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală șoferului și a două tinere, de 17 și 19 ani, ambele din localitatea Tufești, pasagere în autovehicul, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

O tânără de 18 ani, din localitatea Tufești, pasageră în autoturism, a decedat la fața locului”, a transmis IPJ Brăila.

Sursă foto: ISU Brăila 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!