Vești bune pentru 7 comune și un oraș din Dâmbovița, la început de an! Finanțări prin PNRR pentru 12 proiecte

Publicitate

Mai multe localități dâmbovițene au primit vești bune la acest început de an nou privitor la finanțarea unor contracte prin fondurile și programele Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Doar în prima săptămână din 2023, municipiul Moreni și comunele Moroeni, Bezdead, Cândești, Corbii Mari, Doicești, Bărbulețu, Cornești au aflat că vor primi bani prin Fondul Local din PNRR.

La nivel național, până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 2.850 contracte de finanțare, de peste 19 miliarde de lei.

Pe 9 ianuarie, Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 242 de noi contracte finanțate prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Contractele, în valoare totală de 400.471.379,91 lei, au fost încheiate între autorități publice locale din 230 unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și vizează asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziționarea unor puncte de încărcare pentru vehicule electrice, dezvoltarea unor sisteme inteligente de management local, precum și realizarea și extinderea unor rețele de supraveghere video.

La această categorie primește finanțare și comuna Moroeni pentru proiectul Asigurarea de sisteme TIC, în valoare de 1,598,745.28 lei.

Pe 6 ianuarie, ministrul Attila a semnat alte 156 de noi contracte finanțate tot prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Contractele încheiate între autorități publice locale din 150 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării vizează asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin realizarea unor baze de date GIS la nivel  local și a unor sisteme inteligente de management local  pentru dezvoltarea de servicii și structuri de  sprijin, specializate pentru administrația publică, precum și prin achiziționarea unor sisteme de monitorizare și siguranță a spațiului public și a unor drone pentru inspectarea zonelor și situațiilor de risc, iar valoarea totală a acestora este de 201.698.245,83 de lei.

La această categorie au primit finanțări comunele dâmbovițene: Bezdead pentru proiectul Asigurarea Infrastructurii pentru transportul verde – 134,995.20 lei; Cândești pentru proiectul ce privește Digitalizarea serviciilor comunei – 1,589,999.95 lei, Corbii Mari pentru Sistem inteligent de management local – 984,540.00 lei.

 Pe 3 ianuarie, ministrul dezvoltării a semnat 175 de noi contracte finanțate prin aceeași componentă. În acea zi contractele au fost încheiate între autoritățile publice locale din 132 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării, au o valoare totală de 1.403.005.725,73 de lei. Ele vizează înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public, prin achiziționarea de vehicule nepoluante, asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin construirea de piste pentru biciclete (și alte vehicule electrice ușoare) la nivel local/metropolitan și achiziționarea de puncte de încărcare pentru vehicule electrice, construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri și locuințe de serviciu pentru specialiștii din sănătate și învățământ, precum și elaborarea/actualizarea în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană.

Pentru proiectul de amenajare piste de biciclete, comuna Doicești a primit o finanțare de 983,801.60 lei.

Comuna Bărbulețu – pentru Dotare cu mobilier urban smart și sisteme de supraveghere video – are o finanțare de 1,192,610.91 lei.

Lor li se alătură comunele Bezdead cu proiectul Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde  (sisteme inteligente de management urban/local) cu suma de 1,709,885.08 lei și Cornești cu proiectul Sistem de monitorizare și siguranță a spațiului public în valoare de 1,842,448.47 lei.

Tot în data de 3 ianuarie 2023, pentru municipiul Moreni au fost semnate contractele de finanțare pentru patru proiecte: Renovare energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale, D1 sc A, D1B sc A, D1B sc B, D1 sc C, D1 sc D , D10 A, D10 B, în valoare de 10,272,690.36 lei; Renovare energetică moderată a clădirilor rezidentiale multifamiliale, P sc A, P sc B, P sc C, P sc D – 6,350,283 lei; Renovare energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale, C3IA, C3IB,  C3IIA,  C3IIB,  C3III,  C3IV – 9,195,603.60 lei și Renovare energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale, M SC A, M  SC B, K1A, K1B, L1A, L1B, L1C, L1D – 15,588,221.82 lei.

Acestea au fost depuse în cadrul primului apel de proiecte pentru componenta C5 – Valul Renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!